Medic: Sărbătorile să fie în familie, în jurul pomului. Dacă suntem iresponsabili, s-ar putea să avem sărbători triste

Managerul Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara, medicul Cristian Oancea, a făcut din nou apel, marți, la responsabilitate și solidaritate colectivă. Referindu-se la viitoarele sărbători de iarnă, el a recomandat petrecerea lor în familie, cu respectarea regulilor, pentru a nu fi niște zile triste.

„Sunt adeptul sărbătorilor cât de cât în familie, în jurul pomului, după acest an greu să respirăm două – trei zile.

Totul depinde de noi, de felul în care suntem responsabili în societate, de cum ne comportăm. 

Dacă vom continua să fim iresponsabili, s-ar putea să avem sărbători triste.

Dacă vom fi responsabili și solidari, în al 12-lea ceas măcar, cred că putem avea un moment de reset, să ne dăm seama că dacă vrem sărbători în liniște cu toată familia, trebuie să fim solidari și responsabili”, a declarat medicul Cristian Oancea.

El a spus că personalul medical este obosit și deznădăjduit de imaginile din spațiul public cu petrecerile cu sute de participanți: „Mai avem energie, sperăm să ajungem cu bine în primăvară, dar suntem deznădăjuiți când vedem petreceri cu sute de mii de oameni și nu le pasă de munca noastră. În Timișoara au fost petreceri în cluburi, care ne-au lăsat interziși când am văzut pozele din spațiul public”.

Oancea a afirmat că medicii mai au o singură rugăminte: să se poarte masca corect, aceasta fiind „singura soluție pentru a scădea la jumătate incidența infectărilor”.

Editor : Georgiana Marina

 » sursa: www.digi24.ro