Noul film „Top Gun: Maverick”, o continuare a celebrei povești lansate în 1986, care l-a făcut pe Tom Cruise celebru, a depășit, în weekend, borna de un miliard de dolari în ceea ce privește încasările în cinematografele din toată lumea.
„Top Gun: Maverick” reia povestea rebelului căpitan Pete „Maverick” Mitchell (Tom Cruise), care se întoarce ca instructor la Top Gun, programul american de pregătire a piloților de luptă.
Cu momente nostalgice, scene reușite de acțiune și o coloană sonoră pe măsură, noua producție, lansată în cinematografele americane la finalul lunii mai, iar apoi și-n cele din alte țări, reușește să cucerească publicul.
Potrivit Reuters, „Top Gun: Maverick” este filmul cu cele mai mari încasări în cinematografe în 2022, depășind „Doctor Strange in the Multiverse of Madness” (943 milioane dolari).