Planul Anghel Saligny presupune un efort bugetar enorm. Sănătatea și educația ar putea avea de suferit, în contextul în care impactul bugetar al acestui plan de investiții se ridică la 26 de miliarde de lei credite bugetare în perioada 2022-2025, atrage atenția senatorul AUR Sorin-Cristian Mateescu.
Senatorul AUR a înaintat o interpelare către noul ministru al Finanțelor, Adrian Câciu, prin care solicită o serie de precizări privind modul în care va fi aplicat planul de investiții Anghel Saligny, precum și impactul acestuia asupra altor domenii – în special, educația și sănătatea, grav afectate de pandemie.
Impactul bugetar al Planului Național de Dezvoltare Anghel Saligny, în valoare de 10 miliarde de euro, va fi unul negativ: minus 26 miliarde de lei credite bugetare în perioada 2022-2025. Finanțarea programului se asigură din sume din transferuri, alocate bugetelor 3 locale, de la bugetul de stat, aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, din sume din bugetele locale alocate cu această destinație și din alte surse legal constituite, precizează Mateescu.
Având în vedere cele expuse anterior, senatorul AUR Sorin-Cristian Mateescu solicită răspuns la următoarele întrebări:
1. Care sunt etapele de aplicare a acestui Plan şi rezultatele financiare preconizate pentru anul fiscal 2022 -2023. Mă refer aici la punctul dumneavoastră de vedere privind evoluţia acestui program de dezvoltare
2.Cum vor fi afectate celelalte domenii, mă refer la sectorul sanitar şi educaţional în special, care ar trebui să primească finanţări publice urgente, când vom avea un minus financiar de 26 miliarde lei credite bugetare ?
3.Ce creşteri de taxe şi impozite veţi avea în vedere pentru anii 2022, 2023 şi 2024 pentru a fi compensate sumele ce vor fi cheltuite pentru proiectele din acest Plan ?