Două persoane au murit duminică, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un tren în comuna Plosca, din Teleorman. Mecanicul trenului consumase alcool, potrivit IPJ Teleorman, citat de Agerpres.
Un autoturism a fost lovit de tren duminică seară, în comuna Plosca din județul Teleorman. Șoferul a decedat pe loc, iar pasagera a fost găsită în stop cardiorespirator, potrivit ISU Teleorman.
„Autoturism lovit de tren în comuna Plosca (Str. Morii). Şoferul a fost găsit fără semne vitale, încarcerat, iar pasagerul din dreapta, o femeie, neîncarcerată, este în stop cardiorespirator, motiv pentru care i se fac manevre de resuscitare sub coordonarea medicului”, a anunţat ISU Teleorman.
Manevrele de resuscitare au rămas fără răspuns, iar pasagera mașinii a încetat din viață.
Poliția a deschis dosar penal.
„Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Teleorman au întocmit dosar penal şi efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor care au generat producerea accidentului feroviar, pe raza localităţii Plosca. În urma impactului produs între un autoturism şi trenul personal care circula pe ruta Alexandria – Roşiori de Vede a rezultat decesul a două persoane, bărbat şi femeie, ambele în vârstă de 47 de ani, domiciliate în comuna Plosca”, anunţă IPJ Teleorman.
Conform sursei citate, conductorul trenului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mecanicul de tren a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge necesare stabilirii alcoolemiei.
Echipele de intervenție nu i-au mai putut salva pe pasagerii mașinii. Foto: Facebook / ISU Teleorman
Editor : B.P.