Jurnalistul american Michael Matt a trasmis un mesaj video înaintea alegerilor – pe care îl preluăm și noi în baza materialului nostru -, în care explică de ce Donald Trump trebuie să câștige și cum e cu „Marea Restare”, pandemia și zvâcnirile globaliștilor care au decis încă din 2016 că Trump nu mai trebuie să rămână la Casa Albă în 2020. Din Conspirația Anti-Trump face parte George Soros dar și actualul Papă de la Vatican, afirmă jurnalistul american. Un videoclip tradus și publicat de Prodocens Media din a cărui transcriere redăm mai jos:
Michael Matt: „Toată lumea participă la Marea Resetare. Aproape toată lumea. EXISTĂ un OM care are puterea de a face ceva pentru a-i opri, și știți exact la cine mă refer. Au făcut o greșeală. Au încercat să-l atragă pe Trump de partea lor și l-au invitat la Davos de câteva ori. Dar în ianuarie, când Trump a început să vadă monsrtrul cu care se confruntă, a mers la Forumul Economic Mondial și le-a aruncat o uriașă mănușă în față.
Trump: ”Ne-am angajat să păstrăm măreția creației lui Dumnezeu și frumusețea naturală a lumii noastre. Trebuie să respingem profeții permanenți ai dezastrului și predicțiile lor despre Apocalipsă”.
La două zile după acest discurs al lui Trump, miliardarul de stânga George Soros a avut o intervenție de urgență, tot la Davos, avertizând că alegerile din 2020 vor determina „soarta întregii lumi”. Se întâmpla la o lună de la discursul lui Trump, de la Davos, prin care i-a provocat pe toți.
Soros: ”Consider că administrația Trump este un pericol pentru lume, dar o consider un fenomen temporar care va dispărea in 2020”
Vedeți de ce există atâta ură pentru Trump? Pentru că, cu toate greșelile lui, el este capitalistul. Nu e globalist și nu va fi niciodată unul dintre ei. De aceea a retras SUA din Acordul de la Paris pentru schimbări climatice, a retras SUA din OMS. Adică Bill Gates și tovarășii lui. Iar acum amenință că va scoate SUA din Organizația Mondială a Comerțului. În 2019, de la tribuna ONU, Trump a declarat război globalismului.
Trump: ”Liderii înțelepți pun întotdeauna, mai presus de orice, binele poporului și țării lor. Viitorul nu aparține globaliștilor. Viitorul aparține patrioților”.
La scurt timp după acest discurs, lumea a făcut cunoștință cu coronavirusul, iar economia americană, în expansiune, a intrat în comă. Credeți că a fost un accident? Când ne spun tututor să stăm în casă și să purtăm mască pentru ca bunica să nu se îmbolnăvească, vă rog să înțelegeți despre ce e vorba. Nu le pasă de bătrâni, nici de copii. Îi vor avortați ca să poată salva „căminul” obișnuit.
Obiectivul lor este acum să îngenuncheze economia SUA, să scape de ea, astfel încât toată lumea să dorească marea resetare. Să facă noul normal atât de anormal, încat chiar și noi, la un moment dat, să cerșim vaccinul, fiindcă pină atunci ne vom fi ieșit din minți.