Manelistul Dani Mocanu, care are mulți fani printre tinerii români, a fost reținut miercuri de procurori sub acuzația de tenativă de omor, după o bătaie care a avut loc într-o benzinărie din Pitești. Și fratele manelistului a fost reținut în același dosar.
Conform Observator News, Dani Mocanu a fost ridicat de pe Aeroportul Otopeni. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș cer instanței arestarea celor doi frați.
Potrivit Hotnews.ro, scandalul a avut loc în noaptea de 18 spre 19 august. O persoană a sunat la 112 și a anunțat că mai mulți bărbați se bat într-o benzinărie din Pitești, dar până când au ajuns polițiștii la fața locului, toți cei implicați fugiseră.
Apoi, însă, la un spital din Pitești a apărut un bărbat cu lovituri grave la nivelul capului, cu care s-a ales chiar în timpul bătăii din benzinărie. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice, conform sursei citate.
Printre cei implicați în scandal s-au numărat Daniel Mocanu și fratele său Ionuț Nando Mocanu.
Pe de altă parte, manelistul a mai fost reținut în această vară de polițiști. La sfârșitul lunii iulie, el a fost ridicat într-un dosar de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și port de obiecte periculoase, după ce l-ar fi amenințat cu cuțitul pe un tânăr într-un club din Târgu Mureș, momentul fiind filmat și publicat pe Tik Tok.