Fost procuror până în 2010, apoi avocat cu faima câştigată nu la bară, ci prin scandaluri, Alexandru Lele a încheiat anul trecut cu tămbălău, aşa cum l-a şi început.
În ajun de Revelion, şi-a agresat o vecină, dansatoare la Ansamblul Crişana, pe care i s-a pus pata fiindcă refuză să-i vândă casa pentru a-şi extinde proprietăţile în zona ultracentrală a Oradiei, la doi paşi de Piaţa Ferdinand. „De fiecare dată când ne intersectăm pe stradă ori în curte cu Lele sau cu fiul lui, Laurenţiu, dacă nu dau în mine, mă înjură în toate felurile”, se plânge femeia de şicanele pe care i le face avocatul şi unul dintre cei doi fii care i-au moştenit apucăturile.
Lele a fost „eroul” şi altor scandaluri cu vecinii, cele mai recente în primăvara lui 2020 şi în toamna lui 2019, când a şi fost încătuşat de poliţişti, dar acum riscă o condamnare penală. Agresiunea e probată cu înregistrări video, greu de contrazis chiar şi de cel mai iscusit avocat…
Peţitor imobiliar
De un deceniu şi jumătate, fostul procuror Alexandru Lele (foto) îşi dezvoltă în zona 0 a Oradiei un mic „cartier” folosind metode josnice. În 2005, când locuia într-un apartament cu 4 camere pe strada Postăvarului nr. 10, ca să pună mâna pe încă unul alăturat, tot cu 4 camere, şi-a adus mama sexagenară de la ţară şi a măritat-o cu bătrânul care stătea în el, pentru ca la moartea acestuia să-l moştenească. În final, n-a reuşit, pentru că vecinul fusese doar chiriaş al Primăriei, care a recuperat locuinţa.
În câţiva ani, Lele s-a înstăpânit pe alte locuinţe, cumpărându-le de la proprietarii în vârstă: o casă cu intrare din strada George Coşbuc, plus imobilele de la numerele 3, 4,