Guvernul a aprobat un act normativ care vizează, printre altele, stabilirea modalităţii de aprobare a cotei de până la 50% aferentă cheltuielilor pentru consumul de energie electrică pentru irigaţii, la finalul sezonului de irigaţii, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
„În şedinţa de Guvern din 31 august 2022, a fost adoptată o Hotărâre ce modifică şi completează Normele metodologice de aplicare a Legii îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1872/2005. Actul normativ aprobat vizează stabilirea modalităţii de aprobare a cotei de până la 50% aferentă cheltuielilor pentru consumul de energie electrică pentru irigaţii, la finalul sezonului de irigaţii”, spune MADR, într-un comunicat, scrie Agerpres.
Totodată, documentul vizează reglementarea procedurii pentru decontarea cotei de până la 50%, pentru funcţionarea sistemelor de irigaţii locale, în cuprinsul anexei la prezentul act normativ.
Actul normativ mai prevede stabilirea unei derogări pentru decontarea cotei aferentă cheltuielilor pentru consumul de energie electrică pentru irigaţii aferent anului 2022.
În ceea ce priveşte decontarea cotei de până la 50% pentru anul 2022, aceasta se va realiza în două etape.
Astfel, până la data de 30 septembrie 2022, decontarea se va realiza pentru cheltuielile aferente consumului de energie electrică pentru irigaţii în perioada de până la 30 iunie 2022, iar până la data de 15 decembrie 2022 pentru cheltuielile aferente consumului de energie electrică pentru irigaţii realizat în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2022.
„Venim cu această facilitate, reprezentând o măsură de sprijin pe termen scurt pentru fermierii ţării, atât de necesară pentru efectuarea lucrărilor privind însămânţarea culturilor de toamnă, în scopul diminuării efectelor fenomenului de secetă asupra producţiei agricole, cât şi pentru reducerea impactului asupra anului agricol următor”, a declarat ministrul Petre Daea.
Cheltuielile se suportă din bugetul Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare,