Bătălia pentru locurile de parcare în marile oraşe continuă. Între timp, tarifele pentru parcări cresc, iar autorităţile locale se gândesc să le majoreze şi mai mult. În sectorul 1 este în discuţie un proiect prin care un loc de parcare de reşedinţă să ajungă la 600 de lei pe an. În ceea ce priveşte creşterea numărului de locuri de parcare, soluţii există, dar sunt puţine, aşa că românii vor trebui să meargă mai des pe jos sau cu transportul în comun.
Găsirea unui loc de parcare în Bucureşti, o misiune imposibilă
Găsirea unui loc de parcare în Bucureşti poate fi o misiune imposibilă. Locuitorii Sectorului 2 se plâng că de ani de zile încearcă să semneze un contract cu Administraţia Domeniului Public.
Bărbat: Am încercat, dar ni s-a spus că sunt foarte multe cereri, sunt cereri făcute de ani de zile. Totdeauna ne zice că suntem în așteptare.
Femeie: Foarte greu, deci doar să te mai duci în pasaj, la Obor, unde mai sunt locuri cu ora. Sunt cateva locuri, ori blocul are 8 etaje cu 3 apartamente pe fiecare etaj, vă dați seama.
De la 1 ianuarie, taxele pentru parcarea de reşedinţă au crescut până la 84 de lei în zona centrală. La Primăria Sectorului 1 este în dezbatere publică un proiect prin care preţurile ar fi majorate chiar de opt ori.
Cezara Scutari, jurnalist Digi24: Potrivit proiectului aflat în dezbatere publică, cei care doresc să rezerve un loc de parcare standard de reşedinţă doar pe timpul nopţii, în zilele lucrătoare între orele 18:00 şi 8:00, trebuie să plătească 270 de lei pe an. Dacă vor bloca aceste locuri de parcare pe timpul zilei, riscă amenzi. Cei care doresc însă să rezerve un loc de parcare non-stop,