Lista actualizată a țărilor care impun carantina la revenire / Se reiau zborurile cu Marea Britanie | .News

Pasageri în aeroport
(Sursă foto: Pixabay)

Lista statelor din zona galbenă pentru care este necesară carantina la revenire în România a fost actualizată duminică, prin Hotărârea nr. 1 din 03.01.2021 a CNSU.

Începând de luni, ora 19.00 se permite reluarea zborurilor spre/dinspre Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din/către România, pentru toate aeroporturile din România. Toate persoanele care sosesc în România din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord au obligația prezentării la intrarea în țară a certificatului unui test negativ, rapid antigenic sau RT-PCR pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de data intrării în țară.

Excepțiile de la măsura carantinei instituită cu privire la persoanele care sosesc din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord se aplică doar pentru:

a) conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone;

b) conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului;

c) conducătorii auto prevăzuți la lit. a) şi lit. b) care se deplasează în interesul desfășurării profesiei din statul de rezidență al acestora într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în statul de rezidență, indiferent dacă deplasarea se face prin mijloace individuale sau în cont propriu;

d) piloții de aeronave şi personalul navigant;

e) persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul tării;

f) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi ai altor reprezentanţe diplomatice acreditate la Bucureşti, posesori de paşapoarte diplomatice, personalul asimilat personalului diplomatic, precum şi membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu,

 » Citiți mai multe…

Lasă un răspuns