De ce au nevoie românii, mai mult ca oricând, în zilele noastre? De unitate, pentru că în demersul nostru vrem să aducem în atenția românilor momentul Unirii. Au existat, din fericire, în negura istoriei, momente când românii au fost uniți în cuget și simțiri, au fost inspirați în idei și acțiuni, de a-și lua soarta în mâini, de a privi cu îngăduință la trecut și a vedea speranțele din viitor și a decide sub sceptru luminii patriotice. Un astfel de moment de grație este și Unirea Principatelor Române de la 1859.
A fost Cuza un ales al lui Dumnezeu? Se pare că da, pentru că s-a dovedit a fi omul potrivit la evenimentul istoric potrivit. Pe de o parte, era un om echilibrat, inteligent, hotărât, cu dragoste de țară și cu un farmec aparte al personalității sale, pe de alta, el a beneficiat de o situație politică internațională specială, care a favorizat alegerea sa ca domnitor.
Totuși, ideea unirii și realizarea ei, în final, se datorează, în mod special, curajoșilor tineri din generația pașoptistă, personalități marcante ale vremii de atunci, care studiaseră istoria românilor și care erau destul de inteligenți și maturi să negocieze la nivel diplomatic, dar și suficienți de tineri pentru curajul pe care îl manifesta. Revoluția de la 1848, chiar dacă a eșuat, a avut cel mai complet Program Politic de până atunci prin intermediul căruia s-a tras un semnal de alarmă lumii întregi, având un răsunet fără precedent. Pașoptiștii, vrem nu vrem, au creat o deschidere diplomatică uriașă către lumea occidentală, în mod special, Franța și Marea Britanie.
De asemenea, nu putem vorbi de Unire fără să amintim de Războiul Crimeii (1853-1856, fiind purtat între Imperiul Rus și o alianță a Imperiului Francez, Imperiului Britanic și a Imperiului Otoman, la care s-a alăturat și Regatul Sardiniei. Soarta și urmările războiului aduce o contribuție însemnată la realizarea unui scenariu al politicii internaționale favorabil șansei unice de înfăptuire a Unirii.
Cine a realizat, totuși, Unirea? Unii spun că au realizat-o străinii, alții susțin că au înfăptuit-o tinerii pașoptiști. Nu, nicidecum. Unirea Principatelor Române de la 1859 a fost realizată de către români cu sprijinul marilor puteri occidentale, un aport deosebit l-a avut Franța prin Napoleon al III-lea. În acest sens, putem spune că ideea unirii s-a născut la Paris, dar s-a înfăptuit de către români la 24 ianuarie 1859.
Iată ”Jurământul lui Cuza”:
”Jur în numele Sfintei Treimi și în fața țării mele, că voi păzi cu sfințenie drepturile și interesul Patriei, că voi fi credincios Constituției în textul și în spiritul ei. În toată domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toți și în toate, uitând toată prigonirea și toată ura, iubind deopotrivă pe cel ce m-a iubit și pe cel ce m-a urât, neavând înaintea ochilor decât binele și fericirea nației române. Așa, Dumnezeu și compatrioții mei să-mi fie întru ajutor.”
„Români! Unirea este îndeplinită! Naționalitatea română este întemeiată… Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie.