Televiziunea Digi24 a difuzat sâmbătă o nouă ediţie a emisiunii „La Cină” cu Ionela Năstase şi Adi Hădean, a cărei invitată a fost orădeanca Beatrice Mahler, unul dintre cei mai vizibili medici din România ultimului an, întrucât este managerul Institutului „Marius Nasta” din Bucureşti, aflat în prima linie a luptei împotriva Covid-19.
În emisiune, Beatrice Mahler, medic pneumolog, a vorbit despre provocările carierei pe care a ales-o, a vorbit despre familia ei din Oradea, spunând că mama a încurajat-o să-şi aleagă specializarea în medicină.
„Mama mea a fost un copil care a avut tuberculoză şi când am dat examenul de rezidenţiat aveam de ales. Şi am întrebat-o, din punctul ei de vedere, ce medic şi-ar dori să fiu? Şi m-a rugat să fiu pneumolog, ca să fac ceva pentru pacienţii cu tuberculoză din România”, a spus Beatrice Mahler.
Totodată, ea a spus că numele de familie, Mahler, este un nume german, străbunicul ei venind în Ardeal să conducă moşiile unui boier.
Beatrice Mahler a vorbit, însă, mai mult despre provocările carierei de medic, dar mai ales despre provocările ultimului an. Ea a spus că a plâns în ultimul an, văzând dramele bolnavilor, mai mult decât în toată viaţa.
VEZI MAI JOS EMISIUNEA „LA CINĂ” CU BEATRICE MAHLER!