Președintele României, Klaus Iohannis, a participat miercuri seara la un dineu de lucru informal privind situația de securitate din Sahel, organizat la Paris de președintele francez Emmanuel Macron.
Liderii europeni ai țărilor participante la Forța Takuba, alături de o serie de parteneri africani, au abordat evoluțiile politice și de securitate din Sahel și au exprimat sprijinul pentru Mali și poporul malian în eforturile de a obține pacea și stabilitatea durabile și, pentru continuarea combaterii terorismului în regiunea Sahel, potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.
Participanții la reuniune au fost de acord că situația de securitate nu mai permite prezența forțelor franceze (operațiunea Barkhane) și a Forței Takuba în Mali. Totodată, au reafirmat angajamentul în sprijinul păcii și stabilității în Sahel, inclusiv printr-o posibilă relocare a forțelor respective în zona Sahel și regiunile învecinate dinspre Golful Guineea.
Klaus Iohannis a subliniat necesitatea menținerii unității și coordonării, inclusiv cu partenerii regionali, precum și a continuării eforturilor comune în vederea asigurării păcii și securității în regiune, în beneficiul cetățenilor. Președintele a subliniat că asigurarea securității și a stabilității în Vecinătatea Sudică a UE este cu atât mai importantă cu cât ne confruntăm și cu provocări acute de securitate în Vecinătatea Estică, în proximitatea Ucrainei și la Marea Neagră.
Iohannis a reamintit că România a aprobat, în 2021, desfășurarea militarilor săi în cadrul Forței multinaționale de luptă împotriva terorismului Takuba, în coordonare cu forțele G5 Sahel, această decizie reprezentând o expresie a angajamentului solid al țării noastre pentru securitatea Sahelului, amintește comunicatul.
Președintele și-a exprimat regretul cu privire la deteriorarea accelerată a situației politice din Mali, care a condus la decizia de retragere a Forței Takuba din această țară. Iohannis a reiterat menținerea angajamentului României, cu ajustarea modalităților de implementare în funcție de evoluțiile de securitate din regiune,