Judecătoarea Crina Muntean de la Tribunalul Bihor a fost amendată de poliţiştii locali după ce, duminică, şi-a parcat maşina în mijlocului străzii, blocând accesul vecinilor săi spre locuinţă. Incidentul s-a produs pe o porţiune înfundată a străzii Izvorului, folosită de câteva familii, şi a fost o răzbunare, după cum acuză vecinul judecătoarei, Adrian Silaghi.
“Şi-au făcut recent în faţa casei o jardinieră de beton, deși drumul este îngust. Mi-au spus că e dreptul lor, că e încă pe proprietatea lor. Nu am spus nimic. Le-am cerut doar să-şi strângă molozul, pentru că am ajuns să facem slalom ca să trecem printre cele două maşini pe care le au şi moloz”, spune Silaghi.
Cum nu au curăţat drumul nici după o săptămână, sâmbăta trecută Silaghi l-a atenţionat din nou pe soţul Crinei Muntean. Urmarea? La scurt timp după discuţie, judecătoarea şi-a parcat maşina în mijlocul drumului, blocându-i ieşirea. Sunat să elibereze strada, soţul judecătoarei ar fi spus că „el s-a săturat să-i mai fie valet şi o să-i spună ei”, dar și că nevasta sa „probabil vrea să transmită ceva cu treaba asta, cu blocajul”.
Judecătoare pe „avarie”
Maşina a rămas pe loc, aşa că Silaghi a sunat la 112, reclamând că femeia împiedică circulaţia pe drumul public, faptă care constituie infracţiune, dar în loc să trimită un echipaj al Poliţiei Naţionale, dispecerul l-a direcţionat la Poliţia Locală.
Poliţiştii locali au şi venit, au filmat şi fotografiat maşina, au întocmit un proces verbal şi au plecat, fără să o poată convinge, însă, pe judecătoare să-şi parcheze regulamentar maşina. Motivul? Muntean a pretins că e avariată şi nu poate s-o mute.
“Le-a spus că i s-ar fi tăiat și dezumflat roata de la mașină. Dar poliţiştii i-au filmat maşina,