Celebra actriță Jane Fonda le-a dat fanilor o veste proastă: suferă de cancer al sistemului limfatic și a început tratamentul prin chimioterapie. Fonda s-a declarat optimistă, spunând că are o formă complet vindecabilă, cu rată de supraviețuire de 80%.
„Am fost diagnosticată cu un limfom non-Hodgkin (n. red. – un cancer al sistemului limfatic) şi am început tratamentul prin chimioterapie”, a anunţat, pe contul său de Instagram, actriţa laureată a premiului Oscar, în vârstă de 84 de ani.
„Este vorba despre un cancer complet vindecabil, 80% dintre oameni supravieţuiesc, motiv pentru care mă simt foarte norocoasă”, a scris ea.
Cunoscută și ca activist politic și pentur cauze legate de mediu și de încălzirea globală, Jane Fonda a denunțat inegalitățile din sistemul american de sănătate, unde accesul la servicii medicale este limitat de puterea financiară a pacienților, scrie digi24.ro.
„Am, de asemenea, şansa de a beneficia de o asigurare medicală şi de a avea acces la cele mai bune medicamente şi tratamente. Sunt conştientă că sunt privilegiată şi acest lucru este trist”, a scris actrița, susţinătoare a democraţilor americani. Ea a precizat că numeroși cetățeni ai SUA nu au parte de îngrijirile de calitate pe care le primește ea, ceea ce nu este corect.
Jane Fonda și-a început cariera în anii ’60 și a câștigat de două ori premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal: în 1972 pentru „Klute” în regia lui Alan J. Pakula, şi în 1979 pentru „Coming Home” în regia lui Hal Ashby. De asemenea, a mai avut cinci nominalizări la Oscar.
Actrița a promis că nu va lăsa boala să îi afecteze lupta în slujba mediului. „Se apropie alegerile intermediare (n. red. – alegerile pentru congresul SUA din noiembrie) şi vor avea consecinţe importante.