Iulian Capsali: IUDA VINDE VACCIN CU 30 DE ARGINȚI. Basilica și Agerpres acuzate de ȘTIRI MINCINOASE în Cazul Părintelui Ciprian Grădinaru și vaccinarea

IUDA VINDE VACCIN CU 30 DE ARGINȚI

Am avut foarte acut
sentimentul, confirmat ulterior de alți prieteni sau de fiii
duhovnicești ai Părintelui Ciprian, că articolul PRELUAT DE BASILICA DE
LA AGERPRES este o făcătură ordinară.

Agerpres este o agenție de
știri guvernamentală, adică de stat. Guvernul PNL – PLUSR este, am
obosit să o spun, unul impus de Marele Imperiu Corporatist ca să ducă
România în sapă de lemn, să o demanteleze sistematic (spitale, scoli,
economie, istorie, societate). Iar pentru distrugerea statelor,
narațiunea Covid este esențială.

Cum lumea a început să se
trezească, mortalitatea la boala dată de virusul SARS-CoV 2 fiind mică
(99,6% dintre cei infectați sunt ori asimptomatici, ori fac forme ușoare
sau medii), spre disperarea Marelui Imperiu, implicit a cozilor de
topor locale, Afacerea Vaccinul – poate cea mai profitabilă financiar
minciună din istoria umanității – riscă să se gripeze. Lumea nu se mai
vaccinează, valul de entuziasm s-a pierdut in nisipul întrebărilor fără
răspuns.

Fiind o minciună perpetuă, sutele de miliarde de euro care
ar trebui să intre periodic în buzunarele BigPharma, an după an, riscă
să rămână la stadiul de potențialitate. Or, asta înnebunește de-a
dreptul marile reptile ale lumii, care au făcut din vaccinare și frică
nu numai o sursă obscenă de profit, ci și un instrument de sugrumare a
libertății cetățeanului. Surpriză: treisprezece județe nu mai au nicio
persoană pe listele de așteptare pentru vaccinare, conform situației de
ieri.

Acum trebuia să intre obligatoriu în funcțiune mașina de
propagandă, iar una dintre principalele pârghii necesare în acest impas
este Biserica Ortodoxă Română (BOR), ca procentul de maximum 30%
vaccinați, conform statisticilor oficiale, să crească precum producția
la hectar în timpul propagandei comuniste.

Au fost activați
acoperiții din presă și deontologii medicali (CTP, Mixich etc),
trompetele Sistemului, care au cerut expressis verbis Bisericii să se
implice direct în promovarea vaccinării.

Revenind, traseul minciunii se oprește în chiar oficiosul Patriarhiei, trustul Basilica.

Este
cel puțin straniu faptul că jurnalistul Sorin Ionițe de la Basilica A
PRELUAT DECLARAȚIILE UNUI ARHIMANDRIT DE LA AGERPRES!

Adică un
jurnalist al unui trust care reprezintă Biserica, în loc să-l întrebe pe
Pr. Ciprian dacă opinia sa despre vaccin (așa cum am anticipat, total
opusă celei din așa-zisul interviu) este conformă cu aceea reprodusă de
agenția guvernamentală de știri, MAI ALES PE O TEMĂ AȘA DE SENSIBILĂ, în
loc să sune la Ecleziarhul Catedralei Neamului și să întrebe dacă este
reală informația, „jurnalistul ortodox” o ia și o reproduce sec, fără
scrupule.

O ticăloșie de tip securist care produce un seism în
rândurile credincioșilor și pornește atacurile zelotiste/sectare asupra
BOR, chiar în proximitatea Săptămânii Patimilor. Care pune în pericol
imaginea Bisericii în acest apus de civilizație,

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro