Israelul pregătește o nouă misiune spațială lunară cu care speră să aibă mai mare succes decât la prima misiune care s-a terminat prost anul trecut. Israelul vrea să trimită două sonde pe Lună, sonde care să aterizeze simultan în zone diferite ale astrului și pe orbita lunară va duce o navetă care, dacă nu apar probleme, ar trebui să reziste câțiva ani și să trimită date. Misiunea va porni în 2024.
Compania SpaceIL a anunțat că vrea să lanseze o nouă misiune – Beresheet 2 – care să cuprindă două sonde lunare și un vehicul care să orbiteze Luna pentru câțiva ani. Fondatorii SpaceIL spun că misiunea vrea să încerce ceva ce nu s-a mai făcut și, în același timp, să mențină costurile la nivelul primei misiuni, adică undeva pe la 100 milioane dolari.
Cele două sonde vor fi mai mici și mai ușoare decât cea din prima misiune, urmând să aibă fiecare sub 120 kg și, împreună cu vehiculul spațial Beresheet să aibă în total sub 600 kg.
SpaceIL va primi finanțare și din Israel, dar jumătate din costurile totale ar trebui acoperite prin parteneriate internaționale și șapte țări sunt interesate, singura ce a fost nominalizată fiind Emiratele Arabe Unite (țară care a demarat un program spațial curajos).
Israelul a mai încercat la început de 2019 să pună un vehicul spațial pe Lună, dar n-a reușit. Vehiculul Beresheet s-a prăbușit în cursul operațiunii de aselenizare, în urma unor defecțiuni tehnice la motorul principal.
Vehiculul Beresheet (Geneză, în ebraică) a fost construit, începând din 2011, de SpaceIL, o organizaţie non-profit din cadrul Universităţii Tel Aviv.
Organizația şi-a început activitatea în 2011, pe baza iniţiativei Google Lunar XPrize, care oferea un premiu de peste 20 de milioane de dolari primei organizaţii cu finanţare privată care reuşea să ajungă pe Lună.