Băncile ar trebui să restructureze datoriile acelor companii care pot deveni solvabile în economia de după pandemie şi să faciliteze ieşirea ordonată a firmelor care probabil nu vor reuşi să supravieţuiască, a declarat, vineri, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, la începutul unei conferinţe organizate de FMI şi BNR, scrie Agerpres.
Mugur Isărescu
„Sunt de acord că (după pandemie, n.r.) vor apărea schimbări pe termen lung în structura economiei, deşi în acest moment ele sunt greu de estimat. Pot spune că este necesară o mai bună calibrare a politicilor, pentru a echilibra schimbările structurale, iar băncile ar trebui să pună în aplicare înţelegeri pentru restructurarea datoriilor acelor firme care pot deveni solvabile, iar simultan să faciliteze ieşirea ordonată a acelor firme care nu e probabil să reuşească în economia post-pandemică”, a afirmat Mugur Isărescu.
Guvernatorul BNR a apreciat că întârzierile în revenirea economiei vor pune şi mai multă presiune pe resursele publice.
„Cum incertitudinile rămân foarte mari, întârzierile suplimentare în recuperarea economică vor pune şi mai multă presiune pe resursele publice şi vor complica negocierile în ceea ce priveşte alocarea acestora. Cu toate acestea, voi încheia într-o notă optimistă, spunând că sperăm într-o recuperare economică rapidă, iar noi continuăm să ne îndeplinim partea noastră în ceea ce priveşte combaterea efectelor pandemiei”, a spus el.
Isărescu a subliniat importanţa rolului politicilor privind lichiditatea şi solvabilitatea corporative în timpul pandemiei de Covid-19.
„De-a lungul anilor, în vremurile normale, am avut onoarea să găzduim aici, la Banca Naţională a României, diverse prezentări ale rapoartelor prestigioase ale FMI, care au stârnit discuţii interesante ale participanţilor. Cercetările de înaltă calitate realizate de FMI au oferit întotdeauna o bază empirică şi conceptuală solidă pentru realizarea de politici în regiunea noastră.