Lovitură uriașă pentru România. Ungaria și-a creat propria structură de învățământ în Transilvania, în timp ce statul român își distruge propriul sistem de educație și aplică dubla măsură în ceea ce privește tratamentul preferențial acordat minorităților. Astfel, copiii din această regiune vor studia în limba maghiară de la creșă, până la universitate, iar acțiunea este susținută de guvernul Ungariei. Senatorul AUR Ionuț Neagu nu poate rămâne pasiv la o asemenea fărădelege și face apel către prim-ministrul Nicolae Ciucă, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu și ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, în vederea prezentării unui raport public cu privire la crearea, în Transilvania, unei structuri educaționale maghiare complete – de la creșă până la universitate.
Neagu susține că formarea în România a unui sistem educațional maghiar paralel, de la grădiniță la universitate, este parte a unui așa-zis Program de Relansare Națională derulat de Republica Ungară în statele vecine și că acest tip de intervenție a statului ungar în țara noastră este circumscris așa-zisului Plan Kos Karoly aplicat de către Ungaria în 16 județe ale țării noastre.
,,Care este numărul și lista instituțiilor de învățământ care fac din ceea ce reprezentanții guvernului ungar numesc ,,Structura educațională maghiară completă, de la creșă până la universitate, creată în Transilvania cu sprijinul Ungariei”, cu indicarea datei la care aceste instituții de învățământ au fost create și acreditate. Comunicați public data la care și modalitatea prin care a fost solicitat de către Republica Ungară și exprimat acordul oficial al statului român, în cazul fiecărei instituții de învățământ maghiare create cu finanțarea Republicii Ungare în România. În cazul unui răspuns negativ la punctul precedent, care au fost, de fiecare dată, reacțiile adecvate, prompte și eficiente ale statului român pe plan național, bilateral și internațional în aceste cazuri de implicare a statului ungar în România susceptibile de neeuroconformitate”, a întrebat senatorul AUR Ionuț Neagu.
Neagu nu a făcut prima sesizare cu privire la această speță. Senatorul AUR a solicitat ministrului Educației, precum și MAE detalii cu privire la subiectul sistemului educațional maghiar creat în țara noastră de către Republica Ungaria. Ministrul Educației s-a eschivat să răspundă la obiect și a comunicat doar faptul că:
,,Ministerul Educației nu deține informații cu privire la programele/proiectele de investiții derulate de statul ungar pe teritoriul României în domeniul educației”.
Mai mult, senatorul AUR a cerut MAE să comunice dacă a reacționat adecvat, prompt și eficient pe plan național, bilateral și internațional în cazurile concrete, aduse în atenție, de implicare a statului ungar în România susceptibile de neeuroconformitate.
Ministrul Afacerilor Externe a comunicat că:
,,Aspectele semnalate de dumneavoastră intră în domeniul de expertiză al Ministerului Educației, care gestionează, între altele, educația pentru persoanele aparținând minorităților naționale care trăiesc pe teritoriul României”.
Nici Ministerul Educației, nici Ministerul Afacerilor Externe nu au ținut să arate în răspunsurile lor dacă intervențiile statului ungar în România au sau nu acordul statului român, iar dacă da, când și în ce formă a fost exprimat acesta. Nu au comunicat nici faptul dacă există vreun caz concret în care statul român să-și fi exprimat oficial dezacordul cu vreo intervenție a statului ungar în țara noastră.