Infrastructura se poate dezvolta și în timp record! Un proiect pentru a facilita drumul la Ikea Timişoara, realizat în doar două luni!

Deși magazinul Ikea urmează să fie deschis abia în anul 2022, lucrările la primul sens giratoriu, de la intersecţia străzii Petre Ţuţea şi D.N. 69 (calea Aradului), demarate în 15 aprilie sunt aproape finalizate. Noul drum a fost deja trasat corespunzător, s-au montat semnele de circulaţie şi panourile care indică drumul spre viitorul magazin Ikea, respectiv spre Timişoara, Arad şi Dumbrăviţa.

Pe lângă giratouriul de la intrarea în Timişoara, s-a lărgit la patru benzi şi o parte din strada Petru Ţuţea. De asemenea, constructorii au realizat şi drum colector. Conform panoului de pe şantier, manager de proiect Optim Project Management din Bucureşti, iar constructor este Baumpartner Baumtechnic care are sediul central la Ariceşti, Prahova. Acesta este primul pas pentru ridicarea celui de-al treilea magazin IKEA din România.

Acesta se va construi pe un teren aflat la intrarea în Timişoara, dar care aparţine de comuna Dumbrăviţa. Urmează să se mai facă un sens giratoriu, mai mic, pe parcela IKEA, care va fi chiar la ieşirea din parcarea centrului comercial.

Centrul comercial va avea trei niveluri, iar construcţia va include panouri fotovoltaice şi sisteme ce captează energia geotermală. Se preconizează ca magazinul să fie deschis în 2022.

„Punem Dumbrăviţa pe harta Europei” Magazinul IKEA va avea 250 de angajaţi şi va deservi o întreagă regiune, numai locuitorii Timişoarei sau ai Dumbrăviţei. “Termenul maxim va fi de 12 luni, dar ei speră să-l termine mai repede. Probabil că în primăvara anului viitor o să fie gata. Punem Dumbrăviţa pe harta Europei. Nu vom mai fi o localitate periurbană din zona Timişoarei, vom fi o localitate unde există un magazin IKEA. Iar momentan, în România există doar la Bucureşti. Vom ajunge pe o hartă europeană a magazinelor IKEA, ceea ce mie mi se pare că este un lucru excepţional.

 » sursa: ziuadevest.ro