Primul voluntar injectat cu vaccin experimental coronavirus
Un nou sondaj realizat la nivel mondial de firma de cercetare a pieței Ipsos arată atitudinile față de vaccinurile anti-COVID, iar rezultatele scot în evidență diferențe naționale majore cu privire la speranța oamenilor de obținere a unui vaccin și disponibilitatea acestora de a se vaccina împotriva coronavirusului, conform Business Insider.
Pe măsură ce pandemia persistă, mulți văd un vaccin împotriva SARS-CoV-2 drept singura variantă de revenire la o viață ce tinde spre normal. În prezent Organizația Mondială a Sănătății (OMS) monitorizează 170 de potențiale vaccinuri, 9 dintre acestea intrând în faza a treia a studiilor clinice.
Așa arată rezultatele Ipsos:
Disponibilitatea persoanelor de a se vaccina (sursa foto: World Economic Forum)
China este prima în ceea ce privește disponibilitatea persoanelor de a se vaccina, 97% din chinezii intervievați afirmând că se vor vaccina când un vaccin va fi disponibil.
Rusia se află la polul opus, doar 54% din totalul eșantionului rusesc dorind vaccinare, atunci când ea va fi posibilă.
Per total, 74% din persoanele chestionate la nivel mondial afirmă că s-ar vaccina contra SARS-CoV-2.
Motivele pentru care persoanele nu doresc să se vaccineze (sursa foto: World Economic Forum)
Majoritatea persoanelor care afirmă că nu s-ar vaccina spun că sunt îngrijorate cel mai mult de posibilele efecte secundare. Pe al doilea loc se clasează faptul că ar putea fi lipsit de eficacitate.
Lipsa de încredere în eficiența unui vaccin ar putea avea consecințe extrem de grave pentru combaterea pandemiei.
Speranța că un vaccin anti-COVID va fi disponibil în 2020 (sursa foto: World Economic Forum)
Oamenii din toate țările chestionate par destul de pesimiști cu privire la perspectiva disponibilității unui vaccin în următoarele patru luni.