Deși Jandarmeria poartă tricolorul în piept, deși ar trebui să fie garantul naționalismului , iată că lucrurile nu se întâmplă deloc așa. Din contra. Iar exemplul cel mai recent și cel mai elocvent este amendarea de către Jandarmeria Română a lui George Simion, în Baia Mare, unde se afla pentru a se întâlni cu simpatizanții săi. Motivul : faptul că ascultau muzică patriotică.
„Suntem în fața Turnului lui Ștefan, în Baia Mare, aproximativ 60-70 de persoane cu steaguri tricolore și am dat drumul la muzică, care aparent deranjează. Muzică patriotică deranjează? În acest hal au ajuns instituțiile statului român?”, se intreabă George Simion. „Suntem cu toți la un 1,5m distantă, păstrăm distantă, toată lumea poartă mască și vă zicem: Să vă fie rușine! Pentru că faceți un abuz!”
„In actuala criză globală provocată de virusul chinezesc indrăznim să ne opunem sistemului care a distrus România în ultimii 30 de ani. Se împlinesc 5 ani de la incediul de la Colectiv în care ne-au murit frații și surorile uciși de un regim criminal care s-a făcut stăpan peste Romanai și a distrus tot”, a mai spus Simion.
Toți cei prezenți , simpatizanți ai AUR au fost îndemnați să părăsească zonă pe motiv că nu aveau autorizație. Răspunsul acestora în frunte cu George Simion , a fost să intoneze imnul țării, Deșteaptă-te române!
Absolut toate persoanele prezente purtau masca și stăteau la distanță legală unii față de ceilalți.
„Este timpul să oprim jaful național”, a conchis George Simion
Reamintim faptul că Alianța pentru Unire Românilor, partidul patrioților români condus de George Simion și Claudiu Târziu, este singurul partid antisistem ce are liste complete pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie.