Începe campania electorală în Deveselu, unde oamenii l-au votat pe primarul mort de COVID. Încă nu se știe cine candidează

Locuitorii comunei Deveselu din judeţul Olt, care au votat anul trecut un candidat decedat, se pregătesc din nou de alegeri. Luni începe campania electorală pentru alegerile locale și până acum oamenii nu au aflat nici măcar cine va candida. Cu toții îl regretă încă pe fostul primar răpus de COVID. Angajaţii primăriei mai au şi acum tablouri cu fostul edil în birouri.

-Încă îl mai păstraţi!

-Da!

–Vă mai gândiţi la domnul primar?

-Da, de ce să nu-l păstrăm?

-V-ați mai gândit la dumnealui?

–Întotdeauna ne gândim că nu e bine ce s-a întâmplat.

Fotografia cu vechiul primar al comunei Deveselu a fost adusă din biroul actualului viceprimar. El a fost cel care i-a preluat atribuțiile până se va desemna un nou edil. Abia luni începe din nou campania electorală aici.

-Abia aștept să fie odată ca să vedem ce se va întâmpla.

-Ați aflat? Pe lângă domnul vice mai candidează și alții?

-Nu știu încă. Până nu depun candidaturile nu se ştie cine e. Zvonuri sunt întotdeauna.

Nici locuitori nu știu sigur cu cine vor vota. Încă se mai gândesc la fostul primar.

-Cu cine aţi votat data trecută?

-Cu fostul primar.

-Păi de ce, că era mort!

-Mi-a părut rău că a făcut multe în comună şi de asta.

*

-Nu ştim nimic. Nu mă întrebaţi că sunt femeie bătrână.

-Păi şi mata nu votezi?

-Nu am auzit…ce să vă zic!

 » sursa: www.digi24.ro