Președintele ales, Joe Biden, spune că americanii nu vor fi obligați să ia un vaccin împotriva coronavirusului atunci când unul va fi disponibil în SUA.
Centrul pentru Controlul Bolilor (CDC) a cerut pentru prima dată „utilizarea universală a măștii” în interior, cu excepția cazului în care americanii sunt la propria lor casă.
CDC a declarat că SUA a „intrat într-o fază de transmitere la nivel înalt” a virusului.
Vineri, SUA a înregistrat peste 2.500 de decese și aproape 225.000 de cazuri noi.
Magistraţii Curţii Constituţionale de la Chişinău au decis luni suspendarea acţiunii legii prin care Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) a fost scos din subordinea preşedintelui Republicii Moldova şi trecut sub controlul parlamentului, până la soluţionarea asupra fondului cauzei, relatează Agora.md. Decizia Curţii Constituţionale intervine în urma sesizării deputatului Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Sergiu Litvinenco,
Președintele a cerut demisia lui Orban. Acesta s-a executat
Președintele liberalilor, Klaus Iohanis, a cerut demisia premierului României, Ludovic Orban. După ce doar acum câteva zile îl lăuda cu privire la toate cele, iată că în prima zi de după alegeri fostul premier nu mai este suficient de bun pentru arogantul de Klaus Iohanis, așa că va fi înlocuit cu altcineva mai bun: Raluca
Dan Bucura către UDMR: AUR are în spate 9%, vor doar 6%
Jurnalistul Dan Bucura critică comentariile lui Kelemen Hunor cu privire la victoria AUR și consideră că noul partid este mai reprezentativ decât UDMR: „Declarație incredibilă a lui Kelemen Hunor despre victoria AUR: ” Nu era nevoie de așa ceva în Parlament în 2020″!Dar de ce era nevoie mai abitir de UDMR, bre nea Kelemen? Ca
În primele zece luni ale anului 2020, băncile din România au acordat credite noi populaţiei şi companiilor în valoare de 67,42 miliarde lei, ceea ce reprezintă aproape un sfert din soldul creditului neguvernamental aferent lunii octombrie, a anunţat luni Asociaţia Română a Băncilor (ARB). „În primele zece luni ale anului 2020, băncile din România au
Fostul şef al Serviciului Juridic din Prefectura Mehedinţi Constantin Vintilă şi fostul director al executiv al Direcţiei Cadastru din Primăria Drobeta Turnu Severin Cătălin Iancu Preduţ au fost trimişi în judecată de DNA după ce i-ar fi cerut unei persoane să le cedeze câte 1.000 de metri pătraţi dintr-un teren de 5.000 de metri pătraţi
Fără susținerea AUR, PSD va vota un guvern PNL-USR-UDMR
Am trăit să o vedem și pe aceasta: procentul mare de alegători care au ales AUR încurcă jocurile politice ale CARTELULUI politic care conduce România. La acest moment PNL conduce țara într-un guvern minoritar susținut de toate partidele din parlament. Sigur că ele mimează opoziția, dar în realitate au votat și mențin un guvern lipsit
Câinii latră, George Simion cu patrioții din AUR merg mai departe
Televiziunile sistemului au început să latre împotriva lui George Simion și a partidului său de patrioți: AUR. DigiTv, RomâniaTV, RealitateaTV, Antena3 mor de dorul lui George Simion și inventează tot felul de teorii ale conspirației la adresa liderului AUR. Dar partidul are în spate voturile a sute de mii de români, aproape 10% dintre românii
VRĂJEALĂ. Sistemul a mai găsit niște voturi minune pentru PMP, cât să treacă pragul
Gata, pare că se rezolvă: pentru că lipseau voturile necesare pentru ca Iohanis să își facă majoritatea necesară, sistemul a mai găsit niște voturi minune prin Republica Moldova, suficiente cât să permită PMP să treacă pragul. Sigur că aceste voturi nu există și s-au oferit din pix deoarece teoria numerelor mari spune că o medie
Organizatorii de concerte, mulţumiţi de ajutorul Guvernului în valoare de 100 de milioane de euro
Asociaţia Română a Organizatorilor de Concerte şi Evenimente Culturale (AROC), care include reprezentanţi ai celor mai mari evenimente muzical-culturale din ţară, salută iniţiativa Guvernului României de a găsi metode prin care să sprijine sectorul cultural şi apariţia în spaţiul public a proiectului de schemă de ajutor de stat, în valoare de 100 de milioane de
Propunerea partidului AUR pentru funcția de premier: CĂLIN GEORGESCU
Călin Georgescu este propunerea AUR pentru funcția de premier al României. Liderul partidului AUR, George Simion, a fost foarte clar cu privire la faptul că nu va susține nici un alt partid politic și că are propria propunere de premier. Călin Georgescu nu este membru AUR, însă George Simion consideră că aceasta este propunerea cu
Cine este AUR, partidul condus de George Simion și care a spulberat CARTELUL
Cine este AUR, partidul condus de George Simion și care a reușit să ia aproape 9% din voturile românilor? Neglijat total de televiziunile sistemului, acest partid a fost nevoit să se strecoare în inimile românilor prin intermediul rețelelor de socializare. George Simion este un tânăr născut în Vrancea și care apoi a luat cu familia
Rezultate alegeri parlamentare 2020 Diaspora – Alianţa pentru Unirea Românilor, pe primul loc în opţiunile românilor din Italia şi pe locul al doilea în Spania – rezultate parţiale. Rezultate alegeri parlamentare 2020 Diaspora În Italia, după numărarea a 28.183 voturi, pe primul loc e AUR cu 35.88 %, urmat de PNL – 24.8%, USR – 22.8%.
Ministerul Culturii a anunţat că are în vedere modificarea Legii 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, după ce operatori culturali şi artişti plastici au făcut sesizări legat de metodologia de taxare a operelor expuse public, propusă de organismul de gestiune colectivă VISARTA. Ministerul Culturii a transmis, într-un comunicat de miercuri, că va forma
Surpriza acestor alegeri: AUR la 9%
Actualizare 23:00: Conform datelor oferite de Autoritatea Electorală Permanentă, AUR are 11% dintre voturilor românilor. Alianța pentru Unirea Românilor, a cărui lider este patriotul George Simion, este surpriza acestor alegeri. Pentru că era clar că AUR intră în Parlament, sociologii nici nu au băgat în seama partidul patrioților, de teama să nu le facă prea
PNL hărțuiește alegătorii AUR prin intermediul Jandarmeriei
PNL a dat comandă politică să se aplice sancțiuni susținătorilor altor partide. Simpatizanții Alianței pentru Unirea Românilor au transmis redacției 60m.ro că au fost sunați și chemați la poliție pentru a da declarații pentru postările făcut pe facebook prin care își exprimau intenția de vot. Prin intermediul Jandarmeriei, PNL hărțuiește alegătorii AUR. Aceștia au fost
Un marinar român, luat ostatic pe o nava în Oceanul Atlantic. Celulă de criză la MAE
UPDATE. Ministerul de Externe informează că ministrul Bogdan Aurescu a convocat, în regim de urgenţă, Celula de criză interinstituţională cu privire la incidentul produs la data de 29 noiembrie a.c. în zona portului Lome, Republica Togo, în care a fost implicată nava Agisilaos şi care s-ar fi soldat cu răpirea mai multor navigatori, printre care
Descoperire de excepție în județul Bistrița Năsăud
Astăzi 6 Decembrie au fost descoperite întâmplător două vase din bronz cu o vechime de peste 3000 de ani. Acestea prezintă ornamentații specifice finalului epocii bronzului, iar starea de conservare a acestora este una bună, comparativ cu alte descoperiri similare realizate în România. Cel care a făcut descoperirea este Ovidiu Mihalca, un pasionat de istorie
Alte alegeri, aceleași obiceiuri practicate de partidele din sistem. O situație deosebită a fost întâlnită astăzi la Roșiorii de Verde, Teleorman. În acest municipiu, PSD aduce oamenii organizat la vot. Un așa-zis colonel, Sorin Lecoviște din Roșiori, membru PSD, Sorin Lecoviște, striga către cei apropiați „Bă să le zici la fosilele alea să voteze pe
LIVE VIDEO. Care este PREZENȚA la vot în cadrul alegerilor parlamentare din România
Politică 6 Decembrie 2020, ora 09:00 Marime Font Copyright © 2006 – 2020 Reproducerea totală sau parţială a materialelor necesită acordul în scris al Publicaţiei Periodice TIMPUL DE DIMINEAŢĂ Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram blog comments powered by Horoscop 6 Decembrie 2020, ora: 00:05 HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 6 DECEMBRIE 2020. FECIOARELE TREBUIE SĂ
Transilvania, printre cele 25 de locuri preferate de National Geographic pentru 2021
National Geographic le cere editorilor revistelor sale de călătorie, în fiecare an, o selecție de destinații pentru următoarele luni. În acest caz, pentru imprevizibilul 2021. Pe lista sa din acest an (25 de destinații în creștere până în 2021, pe locul 19 a fost votată Transilvania, transmite ABC, citată de Rador. 1. Parcul Național Katmai,
Peste 95% din spitalele țării arată mai rău decât în timpul lui Ceaușescu
În ciuda miliardelor de euro ce s-au scurs prin bugetul României, bani proveniți de la români, din împrumuturi, sau fonduri europene, sub 5% din spitalele țării au fost aduse la un standard normal de funcționare. Marea majoritate a spitalelor se află într-o stare foarte proastă, cu investiții ce doar au cârpit clădirea, cu dotării provenite
LIVE alegeri parlamentare 2020. Vine schimbarea? Diaspora votează masiv
Redacția 60m.ro vă va ține la curent cu principalele evenimente din această a doua zi de vot. În România votul a început la ora 07.00 și se va sfârși la ora 21.00. În diaspora votul se va desfășura pe parcursul a două zile. Ieri au votat deja dincolo de granițe aproape 100 000 de români,
Tudor Chirilă (45 de ani), Delia, şi Florin Ristei se numără printre artiştii care au adresat o scrisoare deschisă politicienilor aflaţi la guvernare, prin care le cere să includă cântăreţii în schema de ajutor de stat în sprijinul sectorului cultural, ale cărui activităţi au fost sistate pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2. „Domnului prim-ministru Ludovic Orban,
PNL vânează cu plângeri penale românii din diaspora
PNL nu mai are treabă cu infractorii care au devalizat țara, s-a apucat să caute pe rețelele de socializare românii din diaspora care își fotografiază buletinele de vot. Dar cum hoții sunt în partide, normal că nu e preocuparea prinderea lor ci sancționarea românilor care prezintă o altă opțiune de vot. Un mesaj cu privire
Joe Biden a alunecat în timp ce se juca cu câinele său. El are fracturi la oasele tarsiene
Președintele ales Joe Biden a alunecat în timp ce se juca cu câinele său, Major, și are fracturi de stres la oasele tarsiene (de la mijlocul tălpii), ceea ce înseamnă că pentru câteva săptămâni va trebui să poarte o orteză specială, a anunțat duminică medicul său personal, Kevin O’Connor. Inițial, radiografia cu raze X nu
DISPERARE. Băsescu încalcă legea electorală și a îndemnat sâmbătă pe români să voteze PMP
Disperare mare la PMP dacă fostul președintele al României a ieșit iar public și a încălcat legea electorală făcând un îndemn la vot în favoarea PMP, chiar în ziua tăcerii: „Băieţi, o ştiţi pe aia cu săpatul gropii pentru altul?În această campanie, una din ţintele PNL a fost demobilizarea electoratului PMP şi neparticiparea acestuia la
Așa este că acum vă pare rău că nu ați renunțat la căldura și apa caldă venită de la rețeaua publică? Mare greșeală ați făcut, doar nu vă imaginați că politicienii mincinoști pot produce agent termic pentru calorifere și apă caldă ca să ne putem spăla. O bună parte din București nu dispune la acest
Aceste alegeri au început cu probleme foarte mari. Românii de peste hotare nu sunt lăsați să voteze. George Simion spune într-un live făcut pe facebook că a primit foarte multe sesizări din partea românilor care lucrează înafară, care lucrează în țările respective, dar nu au reședință și nu sunt lăsați să voteze. Unii de peste hotare nu
Prezență mare la vot în diaspora. „Am votat pentru credință, familie și normalitate”
Update ora. 17.00 Numărul românilor ce și-au exprimat opțiunea de vot până la ora 17.00 se apropie de 70 000. Este de așteptat ca la sfârșitul acestei zile aproape 90 000 de români să fi votat deja. La alegerile parlamentare din 2016 doar puțin peste 100 000 de români au votat în afara țării, însă
Comunicat MAE: votul în diaspora a început vineri seara la ora 20.00(ora României)
Prima zi a votării în străinătate la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din 5 și 6 decembrie 2020 a început în toate secțiile organizate în Europa, prin deschiderea la ora 9.00, ora României a secțiilor de votare organizate în vestul continentului. La ora 9.00 ora României votul este în desfășurare în 695 secții de
Există „analiști” care vorbesc de evoluția extraordinară a României după 1989 punând în față doar lucrurile bune nu și marea parte a nerealizărilor. Se aduce în discuție PIB-ul și economia de astăzi cu cea de atunci, dar nu se spune nimic despre faptul că avansul tehnologic a determinat acest lucru și evoluția generală a lumii
COMISARUL.RO: AUR face ravagii în electoratul PSD și trece cu mult pragul electoral
COMISARUL.RO scrie că datele de ultimă oră arată că partidul AUR face ravagii în interiorul electoratului PSD din toată România, fapt ce permite noului partid politic să aibă o creștere spectaculoasă ce trimite formațiunea condusă de tânărul George Simion direct în parlamentul României. Citiți aici întreg articolul de pe COMISARUL.RO . Specialiștii consideră că AUR,
NASA a selectat patru companii care să aducă sol lunar pe pământ
NASA a selectat patru companii pentru a putea aduce pe pământ mostre de sol lunar. NASA va prelua proprietate materialului adus de pe Lună. NASA a primit în total 22 de propuneri. NASA nu a făcut planuri cu privire la modul în care va colecta sau utiliza eșantioanele pe care aceste companii le colectează. „Deși multe
La Salonic grecii își îngroapă în liniști morții de covid
Autoritățile din orașul Salonic din nordul Greciei au săpat zeci de morminte pentru victimele COVID-19 după o creștere bruscă a numărului de decese. Grecia a ordonat un al doilea blocaj la nivel național după o creștere a numărului de cazuri de nou coronavirus. Până joi, s-au înregistrat 111.537 de cazuri și 2.706 de decese. Salonic,
Biden va încerca o relaxare a relațiilor comerciale cu China
Președintele Joe Biden nu poate aduce o dezghețare instantanee a relațiilor SUA-China, dar o abordare politică mai previzibilă decât cea de sub administrația Trump ar trebui să fie mai bună pentru investiții, au declarat investitorii la un summit Reuters. Președintele ales al SUA a spus deja că nu va anula imediat acordul comercial încheiat de
În SUA vaccinarea nu va fi obligatorie
Președintele ales, Joe Biden, spune că americanii nu vor fi obligați să ia un vaccin împotriva coronavirusului atunci când unul va fi disponibil în SUA. Centrul pentru Controlul Bolilor (CDC) a cerut pentru prima dată „utilizarea universală a măștii” în interior, cu excepția cazului în care americanii sunt la propria lor casă. CDC a declarat
Campania electorală s-a încheiat sâmbătă la ora 07.00
Campania electorală s-a încheiat sâmbătă la ora 07.00. Peste 18 milioane de români se vor prezenta la vot în țară și peste hotare. Ei trebuie să aleagă viitorul parlament al țării și în consecință să stabilească cine ar dori să facă viitorul guvern al României. Votul a început deja în afara țării, acolo unde românii
Alexandru Tănase: Ceea ce vedem în Parlament seamănă a LOVITURĂ DE STAT
Politică 4 Decembrie 2020, ora 09:58 Marime Font Ceea ce se întâmplă astăzi în plenul Parlamentului seamănă mai mult cu o lovitură de stat. Ceea ce se întâmplă astăzi în plenul Parlamentului seamănă mai mult cu o lovitură de stat. De această părere este fostul președinte al Curți Constituționale a Republicii Moldova Alexandru Tănase. Într-o
Diaspora Votează! Salvarea vine de la voi
S-a dat startul pentru votul ce va decide viitorul parlament al României. Cu o singură excepție pentru mandate se bat aceleași partide politice și aceleași figuri politice. O singură formațiune a venit cu oameni noi și din afara sistemului politic actual. Va produce oare această nouă formațiune marea surpriză? Totul depinde de numărul de votanți
România lucrului bine făcut: două spitale covid din București au rămas fără căldură
Vineri, două spitale COVID-19 din Capitală – Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş şi Spitalul Colentina – au rămas fără căldură şi apă caldă. Situația este una dramatică deoarece bolnavii ar trebui să dispună de căldură, temperaturile scăzute fiind fatale. Corpul lor oricum se luptă pentru supraviețuire. Temperaturile scăzute vor aplica o lovitură, uneori mortală,
Italia anunţă primele zboruri ”fără COVID” între Europa şi SUA
Italia va lansa primele curse aeriene ”fără COVID” între Europa şi SUA pentru pasagerii care la îmbarcare prezintă un test negativ pentru coronavirus şi mai fac unul după aterizare, eliminând astfel obligaţia carantinei la sosirea în Italia. Compania care gestionează aeroportul Roma-Fiumicino, Aeroporti di Roma (ADR), a anunţat încheierea unui acord între compania aeriană italiană
George Simion: Cerem includerea AUR în exit-poll-ul lui Marius Pieleanu
AUR, cea mai nouă formațiune politică din România îi cere sociologului Marius Pieleanu să fie introdusă în exit-poll-ul Avangarde de la alegerile parlamentare de duminică. AUR, care conform celor mai recente sondaje, ar obține 7% din voturi, îl acuză pe controversatul Pieleanu că ascultă anumite ordine din partea unor structuri. „Se urmărește descurajarea oamenilor din
Ramona Lovin (AUR): cum să treacă PMP pragul dacă EBA e pe primul loc? Avem de trei ori mai mult
Ramona Lovin, candidat AUR pentru diaspora, a declarat că sondajele interne ale PMP au trezit la realitate partidul lui Traian Băsescu: „PMP-ul lui Băsescu n-a vrut să creadă în sondajele comandate de alte partide, care îl dădeau la 3% și l-au condamnat pe al lor. Rezultatele primite i-au trezit la realitate. Nu trec pragul. Cum
Prof. dr. Radu Baltasiu oferă un larg comentariu cu privire la noua formațiune politică patriotică al cărui lider este George Simion și consideră că este singurul partid politic cu un discurs național și care merită votul românilor: „O clarificare. În România singura formațiune cu discurs național este Alianța Pentru Unirea Românilor. Am cunoscuți, amici și
George Simion la Marius Tucă Show: AUR este prima opțiune pentru diaspora
În cadrul unui interviu acordat lui Marius Tucă Show George Simion a susținut că AUR este prima opțiune de vot pentru românii plecați în afara țării. Românii din diaspora vor vota într-un număr mare AUR și dincolo de granițe este de așteptat ca peste 100 000 de români să își pună ștampila pe noul partid
Curat-murdar. Cum se plânge USR-PLUS prin reclame plătite, deși de 4 ani sunt în parlament
Ipocrizie este la USR-PLUS cât cuprinde. Sume colosale de bani au fost băgate de către partid în campania electorală. Zeci de milioane de euro a încasat în ultimii 4 ani USR-PLUS subvenție publică anuală la care se adaugă cheltuielile cu campaniile electorale. Deși sunt de 4 ani în parlament nici un proiect important nu a
Bătălia dintre sectorul 1 și firma de salubritate continuă: gunoiul strâns de voluntari
Bătălia între primăria sectorului 1 și firma de salubritate continuă: gunoiul este strâns de voluntari, sau cel puțin așa susține actualul primar al sectorului, Clotild Armand: „Am strâns astăzi gunoiul din piața Amzei împreună cu actorii, voluntarii și cetățenii revoltați de situația pe care o vedem și o trăim. În Sectorul 1 este plin de
Marea Britanie a aprobat un vaccin COVID
Vaccinul Pfizer-BioNTech a trecut testele de siguranță și eficacitate – dar oamenii de știință au încă multe întrebări cu privire la modul în care acest vaccin și alte vaccinuri vor funcționa pe măsură ce sunt utilizate de către milioane de oameni. Cu o viteză izbitoare, Regatul Unit a devenit prima țară care a aprobat un
Iohanis încalcă din nou constituția și continuă campania sa pentru PNL
Președintele României, Klaus Iohanis, continuă să dacă campanie pentru PNL, deși acest lucru este interzis prin constituția și care cere ca președintele să fie un factor echidistant și care să reprezinte pe toți cetățenii, indiferent de partidul politic pe care aceștia îl sprijină: „Dragi români, alegerile se câștigă la urne, prin vot, nu se câștigă
Oficial american: China reprezintă cea mai mare amenințare asupra libertății și democrației
Un oficial american de rang înalt a declarat că China este la moment cea mai mare amenințare la adresa libertății și democrației din lume. Scriind în Wall St Journal, John Ratcliffe a spus că China își crește puterea prin furtul secretelor americane și apoi înlocuirea firmelor americane de pe piață. Administrația Trump a impus taxe