Primarul Capitalei, Nicușor Dan, invitat la emisiunea „În fața ta” de la Digi24, a spus că se așteaptă ca pe rețeaua de termoficare a Bucureștiului să apară 10-15 avarii în fiecare zi. Nicușor Dan a precizat că din februarie anul viitor va începe înlocuirea conductelor, proces care ar putea dura până la șapte ani.
„Ce facem până în februarie este management de avarie, adică trebuie să fim suficient de rapizi, astfel încât să reușim să reparăm sutele de avarii care vor apărea în această iarnă. Mă aștept să avem undeva la 10-15 avarii pe zi.
Din februarie urmează chestiunea de fond, înlocuirea rețelei. O să dureze 6-7 ani, însă specialiștii au identificat care sunt zonele cele mai problematice, cu ele vom începe.
Guvernul va aloca 278 de milioane de euro pentru reabilitarea a 106 km din rețeaua de termoficare
Premierul Ludovic Orban a anunțat, joi, că Guvernul a adoptat un memorandum pentru reabilitarea a 106 kilometri „de reţea primară” din sistemul de termoficare a Capitalei.
El a admis că ar mai fi „o singură chestiune de rezolvat”, și anume dacă nu cumva reprezintă ajutor de stat, ceea ce ar contraveni legislației europene, dar a dat asigurări că este un contract ce poate fi semnat și care va demara.
„Pot să vă spun cu siguranţă că Primăria Capitalei şi primarul ales al Municipiului Bucureşti va avea bucuria să semneze contractul de finaţare pentru reabilitare a 106 km de reţea primară din cele 946 de km, un contract în valoare de 278 de milioane de euro, un contract în care, sigur, mai avem o singură chestiune de rezolvat, privitor la chestiunea ajutorului de stat, dar este un contract care poate fi semnat şi care va demara, iar evident că are ca rezultat reducerea pierderilor,