Prefectura şi Direcţia de Sănătate Publică Bihor au anunţat duminică dimineaţă depistarea a 215 noi cazuri SARS-CoV-2 în judeţ în ultimele 24 de ore, când au fost înregistrate şi 6 deces, dar şi cel mai mare număr de vindecări.
Pentru prima oară, spitalul privat Pelican a preluat bolnavi Covid într-o secţie transformată în unitate-suport pentru Municipal şi pusă sub coordonarea conducerii acestuia.
Şi la Pelican
Potrivit surselor oficiale, duminică dimineaţă erau internate în Spitalul Municipal din Oradea 498 persoane, dintre care 34 în compartimentele ATI.
În premieră, după ce Direcţia de Sănătate Publică Bihor a avizat joi restructurarea sa astfel încât o secţie cu 34 de paturi (din care 10 de Terapie Intensivă) să devină unitate-suport anti-Covid, în spitalul privat Pelican din Oradea sunt internaţi şi 19 pacienţi cu SARS-CoV-2.
Numărul acestora este inclus în totalul pacienţilor internaţi în Oradea, întrucât activitatea secţiei Covid din spitalul privat este coordonată tot de conducerea spitalului public.
Cei 215 bihoreni infectaţi cu Covid-19 provin din oraşele Oradea, Salonta, Aleşd, Beiuş, Ştei, Vaşcău, Marghita, Valea lui Mihai, respectiv din comunele Bratca, Tileagd, Vadu Crişului, Curăţele, Girişu de Criş, Câmpani, Oşorhei, Sâmbăta, Rieni, Cociuba Mare, Borş, Olcea, Sălard, Boianu Mare, Derna, Abram, Sântandrei, Măgeşti, Nojorid, Sârbi, Auşeu, Cetariu, Remetea, Cefa, Tinca, Ciumeghiu, Tulca, Săcădat, Abrămuţ, Tăuteu, Avram Iancu, Diosig, Sânmartin, Geoiu, Uileacu de Beiuş, Paleu, Ineu, Holod şi Brusturi.
Mai puţine cazuri active
În ultimele 24 de ore în Bihor au încetat din viaţă încă şase pacienţi, ajungându-se la 303 decese de la începutul pandemiei până în prezent.
Pe de altă parte, în judeţ au fost declarate vindecate alte 451 persoane, cele mai multe într-un interval de 24 de ore, totalul vindecărilor consemnate până acum ridicându-se la 6.889.