Ilie-Alin Coleșa, deputat AUR de Cluj, s-a implicat în organizarea unor acțiuni sociale și caritabile la nivel local de-a lungul anului 2021, pe lângă activitatea sa parlamentară bogată. Astfel, cu prilejul sărbătorii Nașterii Domnului, Coleșa a organizat un concert de colinde în colaborare cu Parohia Ortodoxă Sf. Apostol Și Evanghelist Ioan din Cluj, prin care și-a propus să faciliteze accesul copiilor la credință prin cultură și tradiție.
„În calitate de președinte al Subcomisiei pentru Drepturile Copilului din cadrul Comisiei pentru Drepturile omului din Parlamentul României, mi-am dorit să apropii copiii de credință cu ajutorul culturii și al tradiției. Cei mici trebuie ajutați să-și dezvolte credința în Dumnezeu pentru o dezvoltare armonioasă. De aceea, m-a implicat în organizarea unui concert de colinde în preajma Crăciunului, unde am avut ca invitat un cor deosebit – este vorba de Corul Sfântul Lavrentie al Cernigovului de la Biserica Studenților din Campusul Universitar Hașdeu”, a precizat Ilie Coleșa. Copiii care au participat la eveniment au primit și daruri de la Moș Crăciun.
Și tot în luna decembrie, deputatul AUR a donat o sumă importantă de bani către proiectul „Hrană pentru Viață” al Asociației Masa Săracilor, care va deservi cu hrană caldă persoanele defavorizate din Cluj.