ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Despre
raportarea la stat în vremuri de viclenie
Ilie Bădescu
Când
urmărești deșertăciunea atâtor dovezi de nedreptate săvârșită
în numele statelor, cu unealta statelor, te întrebi, firesc, asupra
esenței acestora. În Sfânta Scriptură este expres arătat că
Dumnezeu a creat dintru început familia și a rânduit împărțirea
omenirii pe neamuri, așa cum citim în Geneza 10, 32: „Acestea
sunt neamurile, care se trag din fiii lui Noe, după familii și după
nații, și dintr-înșii s-au răspândit popoarele pe pământ după
potop”. Restul, adică statele și împărățiile pământești,
Dumnezeu le-a îngăduit, nu le-a creat în chip direct. Altfel spus,
cele de pe pământ sunt de trei feluri: create de
Dumnezeu,
rânduite de
Dumnezeu și îngăduite de
Dumnezeu.
Statul, aflăm, din cartea regilor, a fost îngăduit de Dumnezeu la cerința și deci prin voia și ingeniozitatea
poporului, dar a pus Dumnezeu în acest fel de creație omenească o
balanță ca să poată fi cântărite cu dreptate și judecate cu
răceală toate cele săvârșite de regi și deci de cârmuitorii
statelor. Aceasta este rânduiala sorților: urim
și tumim,
care înseamnă binecuvântare și blestem, lumină și întuneric.
Fapta celor ce conduc statele este, altfel spus, așezată sub
verdictul acesta, dacă fapta e bună și dreaptă cade sub
binecuvântare și lumină, dacă e nedreaptă cade sub blestem și
întuneric. Acest fel de rânduială divină îl știau evreii după
cum aflăm din cartea lui Samuel, dar se pare că l-au uitat cu totul
cei ce se folosesc astăzi de unealta îngăduită de Dumnezeu,
denumită stat.
Scandalul amenzilor aplicate anonimilor care compun
astăzi diaspora românească poate fi înțeles sub această
tâlcuire a dumnezeieștii Scripturi. Au venit și vin mereu de pe
toate meridianele pământului, în duhul chemării divine, de două
ori pe an (uneori mai des), spre reîntregire cu familia și cu
neamul, cheltuindu-și pentru aceasta bănuții, cu greutate strânși
de cei mai mulți dintre ei.
Și iată-i somați să-și plătească
dreptul la România sărbătorească.
Pentru ei, aceste trei lucruri
au mai rămas din țară: familia, limba, sărbătorile sfinte și
poate amintirea eroilor, a sfinților și a martirilor.
Peste
cruzimea risipirii printre atâtea străine neamuri vine batjocura
străinătății de acasă numită stat „român”. Ce fel de
sentimente or fi având oamenii aceștia, îngăduiți de Dumnezeu la
cârma statului de la răspântii?