Cea de-a 21-a ediţie a Conferinţei Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor a avut loc la București, în perioada 26 septembrie – 14 octombrie 2022. Organizarea evenimentului de importanţă majoră pentru sectorul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor (IT&C) a implicat cheltuieli organizatorice şi logistice substanţiale, consideră deputata AUR Dumitrina Mitrea, care a solicitat conducerii ANCOM să transmită detalii privind decontarea acestor cheltuieli.
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Telecomunicaţii (ANCOM) a fost desemnată, în şedinţa Guvernului din data de 9 iunie 2021, ca instituţie cu rol de coordonator al organizării Conferinţei, urmat de asigurarea cheltuielilor ce derivau din implicaţii în organizarea şi desfăşurarea Conferinţei.
„Astfel, prin Legea bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021, a fost reglementat mecanismul de suplimentare a bugetelor ordonatorilor principali de credite cu atribuţii în organizarea şi desfăşurarea Conferinţei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, urmând ca ulterior să se reglementeze modul în care ANCOM va vira la bugetul de stat contravaloarea cheltuielilor efectuate”, punctează Dumitrina Mitrea în solicitarea către ANCOM.
Având în vedere cele expuse mai sus, deputata AUR a solicitat conducerii ANCOM răspuns la următoarele întrebări:
1. Care a fost suma totală alocată tuturor ordonatorilor de credite implicați în organizarea acestei Conferințe?
2. Care sunt efectiv capitolele de cheltuieli pentru care s-a folosit și decontat suma alocată tuturor ordonatorilor de credite în vederea organizării acestui eveniment? Vă rog să imi puneți la dispoziție documentația detaliată a cheltuielilor efectuate.