Grindeanu a semnat contractele de finanțare pentru acordarea a 28 de milioane de lei necesari sporirii siguranței Aeroportului Internațional Timișoara – Ziua de Vest

Finanțări în valoare de aproape 28 de milioane de lei vor ajuta Aeroportul Internațional Timișoara să ofere pasagerilor condiții mai bune în cadrul principalei porți aeriene din vestul României, condiții mai bune pentru operarea aeronavelor, dar și siguranță sporită. Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a venit miercuri la Timișoara pentru semnarea a două contracte extrem de importante pentru activitatea Aeroportului Internațional Timișoara.

”Astăzi are loc semnarea contractelor pentru două proiecte pe fonduri europene. Este vorba de două contracte pentru echipamente de siguranță, unul pentru activități noneconomice, finanțat integral de la buget și fonduri europene, respectiv unul petru echipamente de siguranță generatoare de rezultate economice, unde cofinanțarea aeroportului a fost de 25%”, a spus directorul Aeroportului Internațional Timișoara.

”E un moment plăcut. Îmi doresc să continue astfel de acțiuni. În acest moment se află pe circuitul guvernamental un nou proiect pentru AIT, în valoare de 105 milioane de lei, cel referitor la securitate integrată. Toate aceste proiecte, inclusiv cel pentru noul terminal pentru aeroport trebuie finalizate până în 2023, pentru că e pe precedentul ciclu de finanțare, pe noul ciclu nu se mai finanțează zona aero. Aștept să se intre pe proceduri, să se acceseze acești bani în timp util”, a declarat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, venit la Timișoara pentru semnarea contractelor.

El a mai anunțat faptul că și pe partea cargo, pe care Aeroportul Timișoara o dezvolta, lucrurile merg foarte bine.

„Pe zona cargo și terminalul cargo, lucrurile s-au mișcat foarte repede, acum ne aflăm la etapa de schimb de documente cu societatea interesată. E un proiect mare, de amploare. Transmit managementului că termenele trebuie respectate, că există niște dead-line-uri pentru a putea fi folosite fondurile europene. Aceste investiții sunt necesare aeroportului atât pentru cei din Timișoara,

 » sursa: ziuadevest.ro