Germania: Proteste împotriva restricțiilor. Forțele de ordine au folosit spray-uri cu piper şi bastoane

Mii de persoane au protestat împotriva măsurilor de combatere a coronavirusului. Potrivit organizatorilor, 17.500 de manifestanți s-au adunat sâmbătă, 20 martie, în centrul oraşului Kassel din Germania la protestul „Cetăţeni liberi din Kassel – Drepturi fundamentale şi democraţie”.

Demonstraţiile din oraşul german Kassel (landul Hessa) împotriva restricţiilor legate de COVID-19 au degenerat sâmbătă în violenţe între poliţie şi protestatari, transmite dpa.

Poliţia a efectuat mai multe arestări şi a folosit gaze pentru a dispersa persoanele după ce participanţii la demonstraţie au încercat să rupă un lanţ al poliţie.