Germania dorește să interzică canalul de propagandă Russia Today – 60m.ro

Distribuie acest articol!

Emisia în Germania a canalului rus de televiziune RT (fostul Russia Today) ar putea fi întreruptă, după ce autoritatea de reglementare din Germania a început o procedură administrativă împotriva acestui post, transmite BroadbandTVNews.

Canalul rusesc a difuzat constant dezinformări și manipulări cu scopul de a sădi neîncrederea în autoritățile germane și europene și de a adânci faliile din societate.

Dacă ancheta administrativă va constata încălcarea legislației audiovizuale, emisia poate fi interzisă, iar emițătorul poate fi amendat cu jumătate de milion de euro.

În luna august, Luxemburgul a refuzat să acorde licenţă canalului de televiziune rusesc RT (Russia Today) care ceruse aprobarea să difuzeze emisiuni în limba germană din această ţară.

RT, care emite şi în limbile engleză, franceză şi spaniolă, este considerat ca făcând parte din eforturile de propagandă desfăşurate de Kremlin pe plan internaţional.


Distribuie acest articol!