GATA CU MASCA! Gata cu școala online!


ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Încetarea stării de alertă înseamnă, în educație, „revenirea totală la starea de dinainte de Legea 55” și „întoarcerea strictă la prevederile Legii educației nr 1/2011”, adică „se anulează atât toate restricțiile, cât și toate facilitățile”, a declarat pentru Edupedu.ro ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Potrivit acestuia, elevii nu vor mai fi obligați să meargă cu măști la școală (deși masca se păstrează cu titlu de recomandare), iar facultățile și școlile nu vor mai putea organiza cursuri online sau examene online, potrivit oficialului.

Menționăm că ultima prelungire a stării de alertă a fost publicată în Monitorul Oficial pe 7 februarie 2022, ea fiind valabilă pentru „maximum 30 de zile”. Ceea ce înseamnă că, începând de marți, 8 martie, toate restricțiile impuse de Legea 55/2020 ar trebui să fie lovite de nulitate.

Ieșirea din starea de alertă anulează automat ordinele de ministru emise în pandemie în comun cu Ministerul Sănătății 

Sorin Cîmpeanu a precizat că, pentru încetarea cerințelor privind masca sau vaccinarea în școli, nu este nevoie de abrogarea ordinului comun al Ministerelor Educației și Sănătății, care a reglementat până acum funcționarea unităților de învățământ în perioada stării de alertă.

„Ordinul comun este emis în baza Ordonanței de Urgență nr. 141 din 2020 și a Legii 55 din 2020. Ieșirea din starea de alertă echivalează cu faptul că acest ordin comun își încetează automat valabilitatea”, a precizat pentru Edupedu.ro ministrul Educației.

Reamintim faptul că Sorin Cîmpeanu a fost unul dintre promotorii acerbi ai vaccinării cu forța a angajaților, încercând în trecut să condiționeze reluarea cursurilor în format fizic de procente minime de inoculare majoritară. Nici această constrângere nu se va mai exercita începând din 8 martie 2022, spre satisfacția învățătorilor, profesorilor și membrilor personalului auxiliar care au rezistat presiunilor neconstituționale la vaccinarea cu serurile experimentale Covid. 

Nu se mai pot desfășura cursuri online

În ceea ce privește posibilitatea organizării de cursuri online, Cîmpeanu a afirmat pentru Edupedu.ro că, în cazul universităților, legea educației definește cele trei forme de organizare a învățământului universitar: cu frecvență (zi) /cu frecvență redusă/la distanță. Aceste forme sunt acreditate de ARACIS, în urma evaluării, iar „școlarizarea fără certificarea calității de către ARACIS poate conduce la nerecunoașterea diplomelor românești”.

„Odată cu ieșirea din starea de alertă, dispare singurul fundament legal (Legea 55) care permitea derogare de la acest lucru”, adică desfășurarea cursurilor și examenelor online, a declarat ministrul Educației.

„Pentru viitor, va trebui să gândim modalitatea în care se realizează acreditarea, pentru a se putea organiza cursuri online. Dar asta va presupune cu siguranță evaluări ale resursei umane, ale infrastructurii fizice și IT, proceduri”, a mai declarat Cîmpeanu pentru Edupedu.ro.

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro