Franța amenință Mali că își va retrage soldații dacă se alia cu campania rusă de securitate Wagner – 60m.ro

Distribuie acest articol!

    O cooperare între junta la putere din Mali şi compania privată rusă Wagner ar fi “incompatibilă” cu menţinerea unei forţe franceze în această ţară, a avertizat marţi şeful diplomaţiei franceze, relatează AFP.

    “Este un lucru deloc compatibil cu prezenţa noastră”, a declarat Jean-Yves le Drian în faţa Comisiei pentru afaceri externe a Adunării Naţionale.

    “O intervenţie a unui grup de acest tip în Mali ar fi incompatibilă cu acţiunea partenerilor din Sahel şi internaţionali în Mali”, a adăugat acesta.

    AFP a relatat anterior, citând surse franceze apropiate de dosar, că junta la putere la Bamako analizează posibilitatea încheierii cu Wagner a unui contract privind desfăşurarea a o mie de paramilitari ruşi în Mali pentru formarea forţelor sale armate (FAMa) şi asigurarea protecţiei liderilor.

    O sursă de securitate vest-africană a declarat la rândul său, pentru AFP, că Wagner negociază o venire în forţă în Mali, unde li s-au promis bani şi posibilitatea unor exploatări miniere. Aceste surse au confirmat informaţii dezvăluite anterior de agenţia Reuters.

    Contactat de AFP, Ministerul malian al Apărării a recunoscut că poartă negocieri cu grupul rus controversat. “Mali intenţionează de acum înainte să-şi diversifice pe termen mediu relaţiile pentru a asigura securitatea ţării. Nu am semnat nimic cu Wagner, dar discutăm cu toată lumea”, a reacţionat ministerul, insistând asupra faptului că “în acest stadiu, nimic nu este semnat”.

    “Nu suntem la curent cu semnarea unui contract între Mali şi societatea Wagner” şi “nu am servit drept intermediari”, a comentat pentru AFP o sursă diplomatică rusă de la Bamako, subliniind totuşi că, “la fel ca Franţa şi alte ţări, suntem preocupaţi de securitatea zonei”.

    Trimisul special al Franţei pentru Sahel, Christophe Bigot, a fost primit în septembrie la Moscova pentru a discuta despre respectivul dosar, a precizat această sursă.

    Grupul Wagner, cu care Moscova dezminte orice legătură, furnizează servicii de mentenanţă a echipamentelor militare şi de formare, dar este acuzat şi de furnizarea de mercenari, existând suspiciuni că s-ar afla în proprietatea unui om de afaceri apropiat de Kremlin, Evgheni Prigojin, scrie Agerpres.

    “Ei s-au ilustrat în trecut numai în Siria, în Republica Centrafricană, cu multe abuzuri, jafuri, încălcări de toate genurile şi nu pot corespunde niciunei soluţii”, a afirmat ministrul francez de externe.

    “În Republica Centrafricană, asta a provocat o deteriorare a situaţiei de securitate”, a subliniat el.

    Eventuala încheiere a unui acord între junta la putere la Bamako şi compania rusă privată Wagner ar fi extrem de îngrijorătoare şi în contradicţie cu angajamentul militar al Franţei în regiunea Sahel din ultimii opt ani, a declarat la rândul său ministrul francez al apărării, Florence Parly.

    Audiat într-o altă comisie parlamentară, cea pentru Apărare, ministrul a spus că, “dacă autorităţile din Mali vor încheia un contract cu societatea Wagner, ar fi extrem de îngrijorător şi contradictoriu, incoerent cu tot ce am întreprins de ani de zile şi cu tot ce vrem să facem pentru susţinerea ţărilor din Sahel”.


    Distribuie acest articol!