Fostul președinte al R.Moldova, Igor Dodon, a fost pus sub învinuire în dosarul „Energocom”, anunță Procuratura Generală. Potrivit unui comunicat al PG, astăzi, 27 iunie, procurorii i-au înaintat oficial învinuirea în săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu, săvârșite de o persoană cu funcție de demnitate publică, în interesul unui grup criminal organizat (art.46, art.328 alin.(3) din Codul penal), transmite deschide.md.
Igor Dodon
De menționat că învinuirea formulată se referă la acțiunile acestuia din perioada anilor 2008-2009, atunci când a deținut funcția de prim-viceprim-ministru, ministru al economiei și comerțului. Mai exact, acesta este învinuit că, din poziția pe care o avea la acel moment, deținând funcția de prim-viceprim-ministru, ministru al economiei și comerțului, a semnat avizul în baza căruia, în mai 2008 de către directorul general al SA „Energocom” a fost încheiat contractul privind procurarea energiei electrice pentru Republica Moldova, cu o compania străină Ungaria, în volum de 2 320 000 000 kw/h, pentru perioada lunilor mai 2008 – iunie 2009, contrar prevederilor art. 82 al Legii nr. 1134 din 02.04.1997 cu privire la societățile pe acțiuni, citează stiripesurse.ro.
Astfel, potrivit prevederilor contractului încheiat cu compania străină prețul energiei electrice pentru perioada lunilor mai-septembrie 2008 inclusiv a constituit 0,053 dolari SUA pentru 1 kw/h, și respectiv de 0,058 dolari SUA pentru 1 kw/h pentru energia electrică livrată în perioada de timp cuprinsă între lunile octombrie 2008 – iunie 2009 inclusiv, în condițiile în care SA „Energocom” avea deja negociate și încheiate două contracte de furnizare a energiei electrice la un preț mai ieftin cu 29%.
Urmare a acțiunilor nominalizate, statului în persoana SA ,,Energocom” i-au fost cauzate daune în proporții deosebit de mari în valoare de 11 927 173 dolari SUA, echivalentul a 123 957 916 lei, mijloace bănești care au fost transferate ulterior pe conturile unor companii off-shore.