O descoperire macabră a cutremurat comunitatea locală din Arad. Cadavrul incendiat al unei fetiţe ucise a fost găsit în apropierea unui cimitir. Potrivit anchetatorilor, în zona în care au fost găsite resturile umane nu a fost raportată dispariţia niciunui copil.
Poliţiştii au împânzit zona din cartierul arădean Bujac, după ce un bărbat a sunat la 112 şi a povestit cum câinele său a descoperit rămăşite umane. Iniţial, omul a crezut că sunt resturi de animale moarte pe câmp.
„Am plecat cu câinii la plimbare. Câinele a plecat pe câmp și i-am dat drumul. Am văzut câinele că mirosea, ținea botul în sus. Mirosea ceva. A sărit direct în iarba aia mare și a venit la mine cu o labă de picior. Am crezut că e picior de porc sau de păpușă. După care am venit acasă și am stat cu gândul că părea real, totuși”, a povestit bărbatul.
Imediat, la faţa locului au sosit poliţişti criminalişti. Întreaga scenă părea desprinsă dintr-un film de groază. Oamenii legii au găsit, nu departe de zona indicată de bărbat, trupul unui copil şi haine incendiate. Din primele informaţii, ar fi vorba de o fetiţă cu vârsta cuprinsă între 5 și 7 ani.
O femeie din zonă spune că soțul ei a văzut la un moment dat un foc mare aprins, în urmă cu o săptămână. „Am crezut că la cimitir au aprins focul”, a spus ea. „Nu am văzut niciun străin. Noi lucrăm aici, la grădină, non-stop am lucrat”, a adăugat femeia.
Localnicii sunt înmărmuriți de grozăvia faptei: „Nu, nu se poate așa ceva!” – spun ei îngroziți.
„Groaznic! Ferească Dumnezeu!” spune o femeie.
„Nu am putut dormi toată noaptea!” mărturisește o alta.
Anchetatorii au audiat mai multe persoane.