Şcoala nu va începe în condiţii de siguranţă, săptămâna viitoare, pentru ciclul primar din cauza lipsei testelor. E ceea ce spune la Digi24 ministrul Educaţiei. Potrivit lui Sorin Cîmpeanu, situaţia e gravă şi îngrijorătoare în lipsa acestor teste.
Moderator: Începe în siguranță școala săptămâna viitoare?
Sorin Cîmpeanu: Dacă am fi avut aceste teste la dispoziție, aș fi putut să va dau mai ușor un răspuns afirmativ
Moderator: Nu au venit testele. De ce?
Sorin Cîmpeanu: Este un lucru foarte grav, îngrijorător. Noi cerem de la IGSU de multă vreme, pentru că dacă vrem să nu avem pierderi în educație avem nevoie de prezență fizică.
Moderator: Aveți încredere în teste?
Sorin Cîmpeanu: Atâta cât spune Agenția medicamentului că au precizie. Dacă ne raportăm la cele 111 teste pozitive confirmate de PCR, dintr-o multitudine de milioane de teste, apreciez fără să îmi depășesc limitele de competență că au o relevanță scăzută. Încrederea în părinți îmi doresc să fie mai mare, dar am îndoieli că acești părinți au făcut aceste teste și au făcut corect acasă. Atâta timp cât nu există baza legală de testare la școală, pentru obligativitatea testării, dacă sunteți profesor și 20 de elevi spun: nu vrem să ne testăm, sunt curios ce puteți face.
Moderator: Și nu rămâneți cu teste în stoc?
Sorin Cîmpeanu: Deocamdată nu rămânem cu ele, că nu sunt.
Școlile rămân fără teste de salivă pentru elevi și săptămâna viitoare, a declarat, miercuri, secretarul de stat Raed Arafat. Achiziția privind testele Covid din salivă pentru școli a fost contestată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor de către una din firmele participante, așa că se așteaptă decizia instanței, a spus Arafat.
„Din păcate, am fost anunțați la data de 5 ianuarie (n.red.