Familia bărbatului care a născut s-a mărit! Acesta a mai născut 2 copii

Familia lui Thomas Beatie este departe de a fi una tradițională. A uimit o întreagă planetă în 2008 când a dezvăluit, la emisiunea lui Oprah Winfrey, că este însărcinat. A născut în luna iunie a acelui an și la scurt timp apărea pe coperta revistei People alături de fetița pe care abia o adusese pe lume.

Așa cum era de așteptat, la acea vreme povestea șocantă i-a atras lui Thomas un val uriaș de critici, mai ales când s-a aflat că, de fapt, el nu se născuse bărbat.

Cum a reușit bărbatul să conceapă un copil

Thomas Beatie s-a născut femeie, însă a povestit că a început să se simtă băiat când avea doar 10 ani. În martie 2002 a făcut o operație de schimbare de sex, care a implicat și o dublă mastectomie. A ales să își păstreze, totuși, organele reproductive feminine, motiv pentru care a reușit să conceapă nu unul, ci trei copii.

familia primului barbat insarcinat

Foto: instagram.com/thomassecretstory10

Prima soție a bărbatului era infertilă, așa că a hotărât să poarte el sarcinile, apelând la inseminare artificială. A născut al doilea copil în 2009, iar în 2010 a adus pe lume încă un bebeluș, tot băiat. Din păcate, căsnicia dintre Thomas și prima lui soție nu a durat, ei divortand în 2012, bărbatul primin custodia celor trei copii.

Între timp, el și-a refăcut viață alături de Amber, actuală lui soție, care după mai bine de șase ani de încercări, a reușit să rămână însărcinată. A născut recent tot un băiat, pe nume Jackson.

primul barbat insarcinat alaturi de copii si sotie

Foto: instagram.com/thomassecretstory10

Tu ce părere ai despre cazul primului bărbat care a rămas însărcinat? 

  • Surse: okmagazine.ro, theguardian.com,

 » sursa: qbebe.ro