Fabricile de îngrășăminte s-ar putea închide definitiv din cauza scumpirii gazului – 60m.ro

Distribuie acest articol!

    Închiderile temporare ale unor fabrici de îngrăşăminte din Europa, din cauza creşterii explozive a preţului gazelor naturale, ar putea să se transforme în închideri permanente, a avertizat miercuri o organizaţie care reprezintă interesele producătorilor de îngrăşăminte, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.

    Gazele naturale, utilizate ca materie primă pentru îngrăşămintele pe bază de azot, sunt responsabile pentru până la 80% din costurile de producţie, a subliniat Fertilizers Europe într-un comunicat de presă. Potrivit acestei organizaţii, preţurile excepţional de mari înregistrate în prezent la gaze naturale au forţat deja numeroase fabrici de îngrăşăminte să îşi reducă producţia, iar setul de măsuri propuse de Comisia Europeană nu este suficient pentru a rezolva şocul creşterii preţurilor.

    „Dacă această situaţie nu va fi rezolvată urgent, există un pericol real ca închiderile temporare să conducă la închideri permanente sau la relocarea sectorului nostru în afara Europei”, a avertizat Jacob Hansen, director general la Fertilizers Europe, organism care reprezintă 17 producători de îngrăşăminte şi opt asociaţii naţionale ale producătorilor de îngrăşăminte.

    Preţurile europene de referinţă la gaze naturale au crescut cu aproximativ 250% în acest an, din cauza nivelului redus al stocurilor, cererii ridicate din Asia şi a întreruperilor, ceea ce a dus şi la creşterea costurilor angro la electricitate.

    În Marea Britanie, preţul ridicat al gazelor naturale a forţat un producător de îngrăşăminte să închidă două uzine, care produceau în paralel şi dioxid de carbon alimentar, ceea ce reprezintă un pericol pentru industria alimentară.

    La finele lunii septembrie, producătorul austriac de substanţe chimice Borealis AG, o divizie a grupului OMV, a anunţat că îşi va reduce producţia de amoniu şi „va analiza situaţia pentru perioada viitoare” cu privire la uzinele sale din Austria, Franţa şi Olanda.


    Distribuie acest articol!