Explicațiile psihologului Andra Tănăsescu: Ce-i datorăm Eului din viitor? | .News

Psiholog Andra Tănăsescu

Majoritatea dintre noi trăim mai mult în viitor decât în prezent. Ne închipuim cum o să fie când lucrurile o să devină mai bune, cum o să ne simțim când nu o să mai fim în situația actuală, cum vor arăta zilele noastre odată ce ne vom găsi perechea și vom întemeia o familie.

Dincolo de riscul mare la care ne expunem trăind în viitor, adică deconectarea de la prezent, mai omitem un lucru important: Ce facem concret pentru a ajunge acolo?

În opinia psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), majoritatea oamenilor visează dar nu schimbă nimic acum – deși realizează că rețeta actuală nu are cum să le aducă rezultatul dorit. “Mulți dintre noi ne imaginăm cu lux de amănunte viitorul. Îl trăim, îl mirosim, îl simțim ca și când ar fi aici și acum. Ne cufundăm într-o întreagă scenarită în jurul viitorului nostru dar uităm complet de momentul cel mai important: ACUM. Pentru că suntem cu mintea acolo, ratăm unicul moment în care putem cu adevărat să plantăm semințele pentru viitor. Toată treaba aia cu vizualizatul viitorului este nulă fără acțiuni zilnice, susținute, în direcția către care vrem să mergem. Ce te întreb eu e asta: Ce ai de făcut astăzi, pentru viitorul TU?, Care sunt lucrurile pe care poți să le schimbi acum, ca să devii TU-ul din viitor?, Ce persoane vrei să rămână aproape și care relații te blochează?, Ce decizii de AZI fac diferența pentru MÂINE? Ca să putem deveni varianta noastră de mâine, azi este singurul moment în care putem să facem schimbarea. Nu ieri și cu siguranță nu mai târziu decât ne dorim să avem rezultatele. Dacă vrem o schimbare în 2 ani, este absurd să începem procesul peste 3 ani,

 » Citiți mai multe…

Lasă un răspuns