De cele mai multe ori dăm vina pe “coincidenţă” atunci când nu vedem pârghiile şi scripeţii din spatele unor transformări sau evoluţii. Nu cred în coincidenţe, în întâmplări care au o anumită repetitivitate, căci pentru mine coincidenţa este legată doar de un hazard pe care de-a lungul vieţii mele am încercat să-l îmblânzesc pentru a nu mă muşca de mână când îmi este lumea mai dragă.
Am observant, totuşi, o apetenţă a omenirii de a atribui mecanismului orb al evoluţiei mai multe coincidenţe improbabile, construind teorii complicate tocmai pentru a evita contactul cu această coincidenţă care, până la urmă, nu este decât o consecinţă a legilor probabilităţii.
Coincidenţă sau nu, probabilitate matematică sau fenomen esoteric, în anul 2020 omenirea rememorează două evenimente majore la exact 100 de ani.
Epidemia de “gripă spaniolă” avea să ucidă de la momentul izbucnirii sale, martie 1918 şi până la raportarea ultimelor îmbolnăviri, martie 1920, peste 50 de milioane de victime, mai multe decât făcuseră cele două războaie mondiale la un loc. La fel ca şi coronavirusul anului 2020 gripa spaniolă, la origine o gripă aviară care suferise mutaţii, a fost purtată în jurul lumii, prima, de către mişcările de trupe din Primul Război Mondial, cea de-a doua, în virtutea graniţelor deschise şi a libertăţii de mişcare de care ne-am bucurat în ultimele decenii ca o consecinţă a globalismului şi a ipocriziei corectitudinii politice.
În cartea sa „A Study Of Our Decline” (Un studiu al declinului nostru), filosoful Philip Atkinson (n. 1947) se exprima astfel: Folosind scuza de a nu vrea să ofenseze pe nimeni, “Corectitudinea politică” le impune oamenilor să se poarte precum un nebun care vrea să le facă pe plac tuturor. Adică toți trebuie să se comporte precum acel nebun! Toți trebuie să accepte noțiunile “Corectitudinii politice” ca pe un adevăr. În caz contrar, vai de ei!
Este aceeași mentalitate care a inspirat Inchiziția și l-a obligat pe Galileo Galilei să retracteze. Aceeași mentalitate care i-a inspirat pe naziști și a dus la holocaust. Odată ce libera exprimare este băgată în cămașa de forță a adevărului oficial, se ajunge la nebunia care domnește în toate statele totalitare. Viața, atât cea privată cât și cea publică, devine o șaradă golită de sens, în care prosperă iluzia și domnește teroarea”.
Tocmai în stilul acestei şarade şi în 1918 şi în 2020 ne-am ferit să recunoaştem gravitatea situaţiei în contextul celor două pandemii, ajungând ulterior să hiperbolizăm situaţii şi fenomene existene doar în minţile noastre bântuite de frica morţii, să aplicăm măsuri contradictorii şi pompieristice.
Pandemia de coronavirus ne-a dezvăluit o Uniune Europeană pentru care lipsa unei identităţi comune poate duce oricând la o dispariţie a sa. Dorinţa aceasta de a schimba societăţile foarte repede, mizând pe o politică progresistă, a dovedit incapacitatea de adaptare a unor state pentru care s-a dorit o uniformizare a obiceiurilor socio-economice şi culturale, subiecte despre care ne ferim să vorbim tocmai pentru a nu leza faimoasa corectitudine politică.