Uniunea Europeană a alocat României peste 33 de miliarde de euro pentru reducerea efectelor economie ale pandemiei. Acest anunț a fost făcut cu mare fast, deși alte state cu un număr mai mic de cetățeni au primit alocări mai mari.
Dar nu aceasta este problema, căci suma este una importantă și se poate asigura cu ea creștere economică pe o perioadă lungă de timp.
Cele 33 de miliarde de euro se pot utiliza de către fiecare stat aproape după bunul plac. Se pot construi cu acești bani autostrăzi, rețele de apă și canalizare, rețele pentru irigarea câmpurilor agricole fertile ale României.
România a cheltuit sub 30% din alocarea bugetară curentă
România a consumat din actualul ciclu bugetar european sub 30% din banii alocați.
S-a preferat folosirea programului național PNLD pentru realizarea de investiții publice la nivel local. Aici alocările s-au făcut pe criterii politice și pentru obținerea de voturi.
Programul PNDL este un program suplu, ușor de accesat și care a produs multe investiții benefice pentru comunitățile locale. Aici nu este nimic de criticat.
Întrebarea se pune astfel: de ce fondurile europene nu sunt debirocratizate, simplificate și cum putem folosi banii europeni pentru a acoperi cheltuieli realizate prin PNDL.