Eugen Doga a reacționat la declarațiile recente ale prim-ministrului Rep. Moldova, Ion Chicu, la adresa României. Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, compozitorul Doga scrie că s-a simțit umilit și rușinat din cauza mesajul defăimator al premierului la adresa României.
„Stimate domnule Ion Chicu, știți oare că țara pe care o numiți a mea, mai aparține și altor câteva milioane de cetățeni între care sunt și eu? Nu credeam că voi reacționa la mesajul dumneavostră cam lipsit de bun simț către România și parlamentarul acestei țări în UE. Mi-e rușine, m-am simțit umilit și eu, și toți oamenii de bună credință”, a scris Doga pe pagina sa de Facebook.
„Ce muscă v-a mușcat că atât de iute v-ați întors cu spatele spre țara-frate, după cum o numiți și dumneavoastră, care fără nici o umbră în gândire sau la fapte ne ajută necondiționat, ne repară grădinițele și școlile, construiește și repară lăcașele de cultură, luptă împreună cu medicii noștri cu coronavirus, ne trimite camioane și avioane cu materiale umanitare, de care are nevoie și România, pentru populația noastră. Mi-e rușine, pentru că ați vorbit nu prea prietenos din numele țării. Cu ce obraz vom merge noi peste Prut să cântăm, să creăm, să ne bucurăm împreună ca frații, ca buni vecini?!