Este oficial! Abuzurile asupra minorilor din România pot fi semnalate la „telefonul copilului 119”

S-a lansat telefonul copilului – 119

Pe parcursul zilei de ieri, 5 ianuarie, Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, a anunțat, la finalul unei ședințe de Guvern că s-a lansat oficial telefonul copilului – 119. Potrivit „Digi24”, ministrul a venit cu următoarele precizări:

„Vă prezint în premieră naţională telefonul copilului – 119, la care se va răspunde zilnic, 24 de ore din 24 şi este vorba despre un apel gratuit, deci o linie verde. Cine poate să sune la 119? Poate să sune un copil care se simte abuzat, traumatizat, neglijat, victimă a violenţei de orice tip, fizică sau emoţională, psihică. De asemenea, şi o altă persoană care are cunoştinţă despre o astfel de situaţie, un prieten, un coleg, un vecin, un apropiat. Acesta mi se pare un lucru bun şi anume că pot fi luate în considerare şi apeluri de la persoane care cunosc şi nu pot trece nepăsătoare peste faptul că un copil se află într-o situaţie dificilă, într-o situaţie vulnerabilă. Mi se pare absolut normal ca şi noi, în România, să aplicăm metodele care au succes în Uniunea Europeană şi numai, în întreaga lume, prin care copiii înşişi să poată anunţa situaţia în care se află, dar şi o altă persoană, inclusiv un cadru didactic.”

fetita-cu-parul-lung-care-plange-si-care-utilizeaza-telefonul-mobil

Telefonul copilului – 119 a fost operaționalizat de STS (Serviciul de Telecomunicații Speciale) în baza unei ordonanțe de urgență. Este vorba despre Ordonanța de urgență nr.105 din 2021, care se referă la aprobarea și implementarea Programului național de suport pentru copii (în contextul pandemiei) numit „Din grijă pentru copii”. 

Modul de funcționare al telefonului copilului – 119

Telefonul copilului reprezintă un număr unic național, gratuit din orice rețea fixă sau mobilă,

 » sursa: qbebe.ro