Eroul din Oradea: Un polițist de 23 de ani, printre cei 4 donatori de sânge români care au ajuns pe un ecran din Times Square

Un tânăr poliţist de 23 de ani din Oradea se află printre cei patru donatori de sânge români care au reuşit să salveze peste 850 de persoane. Datorită performanţei lor, câteva fotografii, dar şi informaţii despre ei au fost proiectate pe un ecran din Times Square.

A salvat 90 de vieţi

Potrivit site-ului Ştirileprotv.ro, un poliţist, o asistentă medicală, un măcelar şi un şofer de troleibuz sunt oamenii care se află în topul donatorilor de sânge din România. Aceştia au donat constant, toată viaţa lor, pentru oamenii care au avut nevoie.

Cel mai tânăr dintre ei este orădeanul Robert Bagdi, în vârstă de 23 de ani, poliţist de frontieră în localitatea Curtici, județul Arad, care de doi ani a donat de peste 20 de ori, adică peste 9 litri de sânge care au reuşit să salveze viaţa a 90 de persoane.

Site-ul de ştiri scrie că asistentele de la centrul de transfuzii îl cunosc deja ca fiind un donator regulat.

„Tot am văzut la televizor, oamenii au nevoie de sânge, au nevoie de ajutor. Am fost să încerc şi, de prima dată de când am făcut-o, am continuat până acum cu succes. Doresc să continui, cât de mult, cât de mult pot eu să ajut oamenii, să mă tot duc acolo, să le răspund pozitiv oamenilor care au nevoie de mine”, a declarat el pentru sursa citată.

Eroi în Times Square

O altă donatoare este Camelia Săbădean, în vârstă de 50 de ani, asistentă de laborator la spitalul Judeţean din Târgu Mureş, care în ultimii 30 de ani a donat de 120 de ori, iar sângele ei a reuşit să ajungă la peste 350 de pacienţi.

„De multe ori erau gărzi în care aveam o singură pungă de sânge dintr-o gupă rară şi mă gândeam cărui pacient sau pe ce secţie să trimit punga respectivă.

 » sursa: ebihoreanul.ro