Dusti Talavera povestește că se uita pe geamul casei ei când a văzut că trei copii cad în lacul înghețat de lângă casa ei duminică după-amiază. Femeia de 23 de ani a fugit imediat spre cei trei copii și a reușit să scoată repede pe doi dintre ei, până să cadă și ea prin gheața de la suprafață. Cei trei copii, de 4, 6, respectiv 11 ani, se jucau lângă lacul înghețat în jurul orei 3:30 după-amiază.
”Nu m-am gândit. M-am încălțat și am alergat afară, pentru că nu era nici țipenie de om în jur. Eram doar eu, țtiam că eu eram singura care putea să îi ajute.”, povestește Dusti Talavera pentru Denver Gazette.
După ce a scos doi dintre cei trei copii, femeia a căzut și ea prin gheața lacului, pe când încerca să îl ajute și pe cel de-al treilea copil, o fetiță de 6 ani. Verișoara mai mare a fetiței i-a aruncat o sfoară femeii, care a reușit să se extragă pe ea și pe fetiță din apele înghețate. Când polițițtii din localitate au ajuns la fața locului, fetița de 6 ani nu respira. I-a fost îndepărtată haina udă și i s-a aplicat primul ajutor până ce au venit paramedicii. Fetița a ajuns repede la spital unde i s-a oferit tratament și a ajuns acasă la familie după trei zile.
”Ceea ce a făcut ea este uimitor, am discutat mult cu colegii despre cât a fost de curajoasă și, sincer, mă gândesc că dacă ar fi unul dintre copiii mei sper să aibă pe lângă el o astfel de persoană.”, declară pompierul local, Corey Sutton.
Surse: Denver Gazette,