O tragedie după alta – incendiul de la Spitalul Matei Balș soldat cu 10 morți până acum și Cazul de la Suceava în care se anchetează decesul unul bebeluș la 12 ore după botez – au acoperit mediatic probleme majore ale României. Ba chiar cel din urmă, exploatat rău-voitor, a reușit să-l îngroape chiar și pe cel privind responsabilitățile pentru moartea celor 10 pacienți arși de vii sau intoxicați cu fum. Astfel s-au acoperit cu un potop de vorbe și imagini posibila salvare a zeci de mii de români cu medicamentul-minune Ivermectină și sincopele campaniei de vaccinare în masă cu produse experimentale a căror periculozitate nu poate fi cunoscută, încă.
Să revenim la drama întregii Românii. Un comunicat al Ministerului Educației din 1 februarie despre disponilitatea profesorilor de a se vaccina încearcă să ascundă dezastrul în ce privește specialitățile profesorilor care nu vor să se vaccineze. Pentru că ActiveNews consideră o datorie în a prezenta impostura și incompetența crasa a celor care conduc România, într-un procent de reprezentativitate de sub 20% din electorat, am comparat comunicatul din 1 februarie cu cel din 15 ianuarie, privind aceleași mărețe realizări în lupta de convingere a profesorilor din România.
Care este fondul? Pentru că rezultatele propagandei de vaccinare publicate pe 15 ianuarie afectau major planurile vacciniștilor, s-a reluat campania de muncă de convingere, om cu om, ca pe vremea comuniștilor, doar-doar se vor schimba rezultatele.
Ce ziceau rezultatele nemediatizate din 15 ianuarie? Că 55% din personalul învățâmântului pre-universitar și 40% din cel universitar nu vor să se vaccineze. De asemenea, rezultatele erau oferite și sub forma unor tabele centralizatoare cu toate județele și instituțiile de învățământ universitar din țară.
Ce face mașina de propagandă pe 1 februariei? Ne arată că munca de convingere a dat rezultate și azi 50% din personalul învățământul preuniversitar este gata de vaccinare (totuși, doar o jumătate!) și 77% din cel universitar.
Dar de-acum începe minciuna oficială – prin omisiune -, pentru că nu ni se mai dau tabelele centralizatoare, pentru a putea afla și noi ce reprezintă cele 77 de procente din mediul universitar, respectiv câte cadre didactice, câți portari, câți șoferi, femei de serviciu etc.
Acum, pe 1 februarie, mașiniștii cortinelor și aparatelor de făcut fum de pe scena României și-au dat seama de greșeala epocală de pe 15 ianuarie – prezentarea realității. Noi am păstrat însă informațiile, spre corecta informare a opiniei publice.
Iar rezultatele sondajelor de pe 15 ianuarie ne spun că cei care nu-și doresc vaccinarea cu faimoasele produse experimentale Pfizer/BioNtech și Moderna – care produc morți subite și reacții adverse în masă – sunt tocmai cadrele didactice din medicină. Adică ELITA MEDICINEI ROMÂNEȘTI. Și nu în procente de 50 la 50%. Nu. În procente ce ajung până la 80% și aproape 90%! Iar la această elită se mai adaugă și elita comunității de informații din România,