Elevii români s-au clasat pe locul 2 în lume la Olimpiada internațională de fizică, cu patru medalii de aur și una de argint

Elevii români au obţinut patru medalii de aur şi una de argint la Olimpiada Internaţională de Fizică, organizată online de Elveţia şi care a reunit 369 de concurenţi, a anunțat duminică ministrul educației, Sorin Cîmpeanu.

„Un alt rezultat excepţional al elevilor români! La Olimpiada Internaţională de Fizică (IPhO2022), echipa României a obţinut un rezultat excepţional, clasându-se pe locul 2 la nivel mondial, fiind de departe cea mai bună echipă din Europa”, a scris, duminică seara, pe Facebook, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu.

„Felicit elevii români care au obţinut acest rezultat excepţional: Vlad Ştefan Oros, elev la Liceul „Grigore Moisil” Timişoara – medalie de aur, cel mai bun concurent european; Andrei-Darius Dragomir, elev la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti – medalie de aur; Alexandru Momoiu, elev la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti – medalie de aur; Răzvan-Gabriel Marcu, elev la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti – medalie de aur; George-Cristian Ardeleanu, elev la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti – medalie de argint. Încă o dată, felicitări copiilor şi mulţumiri tuturor celor care au contribuit la această performanţă deosebită!”, a transmis Sorin Cîmpeanu.

Acest rezultat deosebit obținut de elevii români la a 52-a Olimpiadă Internaţională de Fizică vine după o altă performanță – clasarea pe locul 1 în Europa și pe locul 5 în lume la Olimpiada internațională de matematică, desfășurată la Oslo.

Ca și în cazul lotului de matematică, majoritatea olimpicilor de la fizică întorși cu medalii (patru din cinci) provin de la același liceu, Liceul Internațional de Informatică București, o instituție privată de învățământ. La matematică, cinci dintre cei șase medaliați sunt elevi la acest liceu.

Echipa „fizicienilor” a fost coordonată de profesor dr. Delia Constanţa Davidescu şi de conferenţiar universitar dr. Adrian Dafinei, participarea României fiind susţinută de Ministerul Educaţiei,

 » sursa: www.digi24.ro