Alba Iulia și alte cinci localități din județul Alba ar putea să iasă din carantină astăzi. Măsura a fost impusă acum 14 zile, iar Direcția de Sănătate Publică este de părere că situația s-a îmbunătățit în privința răspândirii noului coronavirus. Astfel, DSP Alba va propune Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) încetarea carantinei în localitățile Alba Iulia, Blaj, Sebeș, Cugir, Abrud și Ciugud, ca urmare a scăderii numărului de îmbolnăviri.
Acum două săptămâni, în Alba Iulia coeficientul de infectare era de 10,07 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori și a scăzut la 8,10.
În Blaj, același indicator a scăzut de la 10,83 la 10,20. În Sebeş a fost 8,44, iar acum este 6,24; în Cugir – 8,39, iar acum – 6,57; iar în Abrud a fost de 6,41 și acum de 5,46.
În schimb, în Ciugud a crescut (!) de la 6,72 la 10,41, conform datelor DSP.
Directorul DSP Alba, Alexandru Sinea, a scris duminică pe Facebook că analizele de risc efectuate indică „un trend descendent constant al îmbolnăvirilor”.
„La 14 zile după ce Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis intrarea în carantină a localităților Alba Iulia, Blaj, Sebeș, Cugir, Abrud și Ciugud, DSP Alba a întocmit analizele de risc ale acestor localități, în baza datelor obținute pe durata stării de carantină. Aceste date ne indică o îmbunătățire a contextului epidemiologic și un trend descendent constant al îmbolnăvirilor. (…) Concluziile acestor analize ne permit să propunem CJSU Alba suspendarea stării de carantină în aceste localități”, a scris Sinea pe rețeaua socială.
Decizia privind ridicarea carantinei sau, eventual, prelungirea acesteia urmează să fie luată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
Editor : Luana Pavaluca