Valea Minușului din județul Arad este deja cunoscută iubitorilor de vinuri. Zona viticolă, faimoasă încă din vremea Imperiului Austro-Ungar, a produs vinuri ce au faimă în lume. Vinuri premiate, din struguri ce mângâie papilele gustative, vinuri alese.
Vinurile produse de DRADARA, Mocrea, podgoria numindu-se „Dealul morii”, au ceva aparte. În gustul lor, găsim povestea care le dă autenticitatea…
Adrian Alexa este descendentul unei familii de viticultori din Valea Minișului, iar în urmă cu 20 de ani, nu gândea că ar putea face o pasiune din producerea vinurilor. Asta, pentru că avea, oricum, o afacere prosperă, și muncea pentru aceea. Rădăcinile familiale l-au atras însă spre Dealul Morii, pentru că acolo, bunicii și străbunicii lui erau împătimiți ai viței de vie, al vinului, și le știa istorisirile, pe care le asculta de când era copil. În vreme, s-a îndreptat spre rădăcini, moștenise suprafețe considerabile de vie, la care a mai adăugat, treptat, altele.
Acum, face vinuri ce pot concura cu cele mai renumite alte vinuri, cu arome din buchete de struguri cărora nu le poți rezista. Rose (DOC-CMD Miniș), Sauvignon Blanc, Cabernet Sauvignon, Cupaj Alb (Fetească Regală, Muscat Otonel, Sauvignon Blanc) și altele….pe care le vom prezenta în ediții viitoare.
Comentarii
comentarii